Mâine este Sfânta Maria Mare

Mâine este Sfânta Maria Mare

SĂRBĂTOARE. Pentru toţi creştinii ortodocşi, mâine este Sfânta Maria Mare, zi în care se prăznuieşte "Adormirea Maicii Domnului".

Sărbătoarea vine după două săptămâni de post. Mai presus de toate puterile îngereşti, Sfânta Fecioară Maria este cea mai înaltă sfinţenie omenească cinstită de Biserică. Tradiţia spune că de Sfânta Marie Mare se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei considerându-se că apoi sunt bune de leac. Sărbătoarea este şi un moment important al calendarului viticol: ziua în care se tocmesc pândarii pentru vii şi se leagă ciocul păsărilor pentru a nu prăda strugurii. Potrivit statisticilor furnizate de Ministerul Internelor, nu mai puţin de 2.227.590 de români îşi sărbătoresc, mâine, onomastica. Dintre aceştia, peste 1,8 milioane sunt femei (Maria, Mariana, Marina, Mărioara, Măriuca, Mioara, Mariela şi Marilena), numărul bărbaţilor depăşind 417.500 (Marin, Marian, Marinică, Marinache).