Republica Moldova. Șefa statului Maia Sandu a fost surprinsă de cutremur în emisie directă. Sandu a fost invitata postului public de televiziune în această după-amiază.
Cutremurul cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter, care a avut loc în munții Vrancea și a fost resimțit și la Chișinău, a surprins-o pe Maia Sandu în emisie directă, la postul public de televiziune Moldova 1.
Deși vădit mirate de zguduirile pe care le-au simțit, nici șefa statului și nici prezentatoarea nu au pierdut prezența de spirit. Emisiunea era aproape de final, iar cele două și-au luat liniștit rămas bun de la telespectatori.
Maia Sandu, invitata unei ediții speciale, în limba rusă
Maia Sandu a fost invitata unei ediției speciale, în limba rusă, care a început la ora 17.00.
Principalele aspecte discutate au vizat integrarea europeană, relația dintre Republica Moldova și Ucraina, situația din autonomia găgăuză și cea din regiunea transnistreană.
Totodată, șefa statului s-a referit la importanța exercițiilor electorale din toamnă: alegerile prezidențiale și referendumul constituțional.
Sandu a fost întrebată despre cum vede continuarea reformelor în justiție, care au provocat discuții în controversă în ultima perioadă.
„Trebuie neapărat să continuăm această reformă, pentru că fără aceasta economia nu se poate dezvolta. Investitorii întreabă despre situația din domeniul justiției. Dacă este o justiție nefuncțională, oamenii nu au încredere în stat și unii din ei renunță să investească. Justiția este unul dintre principalii piloni ai statului”, a răspuns Sandu.
Acceptă interviuri, dar nu dezbateri
În data de 12 septembrie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat înregistrarea Maiei Sandu în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Maia Sandu a fost desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate.
Maia Sandu, care concurează pentru al doilea mandat de președinte, spune că nu a luat deocamdată o decizie în privința participării la dezbaterile televizate. Șefa statului motivează incertitudinea prin faptul că ar exista circumstanțe ca aceste discuții să se transforme într-un spectacol de prost gust.
„Avem mai mulți candidați care au alte scopuri. Aceștia vor să transforme și campania, și dezbaterile într-un spectacol de prost gust. Vom vedea cum vor evolua lucrurile. Vom vedea cu cine sunt dezbaterile. În aceste alegeri sunt mai mulți candidați care nu sunt autentici. Sunt ghidați dintr-o singură sursă”, a declarat Maia Sandu, pentru Pro TV Chișinău.