Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a făcut mai multe declarații, ieri, după întâlnirea pe care a avut-o cu omologii săi din România și Germania, Klaus Iohannis și Olaf Scholz. De asemenea, liderul de la Chișinău i-a mulțumit lui Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României, pentru inițiativa de-a apăra interesele Republicii Moldova.
„Avem nevoie de sprijin și pe partea economică și pentru susținerea cetățenilor, dar și pentru consolidarea instituțiilor care trebuie să protejeze cetățenii și care fac eforturi, dar presiunea este mare în continuare. Apreciez foarte mult această inițiativă a domnului ministru Bogdan Aurescu de creare a regimului la nivelul statelor europene, a regimului de sancționare a celor care încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova”, a spus Maia Sandu.
Maia Sandu, mulțumiri pentru atitudinea ministrului de Externe, Bogdan Aurescu
Iată comunicatul emis de administrația prezidențială de la Chișinău, după întâlnirea de la București. Stimate domnule președinte Klaus Iohannis,
„Stimate domnule Cancelar Federal
Vă mulțumesc pentru invitația de a mă alătura discuțiilor în format trilateral cu România și Germania, aici, la București. Este foarte important pentru noi și mă bucur că Republica Moldova este partener de dialog cu România și Germania.
Proiectele pe care le realizăm împreună aduc beneficii reale pentru cetățeni și ne vor ancora puternic în spațiul european. Vineri, la invitația președintelui Zelensky, am participat la Summit-ul de la Bucea, eliberat acum un an de sub ocupația trupelor ruse. Moldova sprijină crearea unui Tribunal Internațional special, care va investiga și urmări agresiunea și crimele comise de Rusia în Ucraina. O să fim alături de Ucraina și o să o sprijinim până la victorie.
Republica Moldova este protejată, astăzi, de scutul eroilor ucraineni. Europa este puternică datorită unității și a fermității cu care apăra pacea și viața oamenilor.
Republica Moldova este cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei, afectat de război, dar și de atacuri hibride, orchestrate de la Kremlin, menite să ne slăbească determinarea de a rămâne parte a lumii libere, iar sprijinul partenerilor noștri, în special al Bucureștiului și Berlinului, este foarte apreciat.
Vă mulțumim pentru susținerea de care dați dovadă pentru pacea, bunăstarea și viitorul nostru european. La rândul ei, Republica Moldova, asigură, împreună cu Ucraina, securitatea a peste 1200 km de hotar european. Unii au dorit ca Moldova să cadă și să slăbească Ucraina și Uniunea Europeană. Moldova se ține dreaptă. Cetățenii noștri nu doar au rezistat unei perioade foarte grele, dar am și rezistat. Am fost casă pentru sute de mii de refugiați, am scăpat de șantajul rusesc al gazului. Am ajutat oamenii să-și plătească facturile prea mari la energie și cel mai important am rămas de partea valorilor europene, a libertății și democrației.
Moldova a arătat lumii întregi că suntem o țară europeană, care contribuie la o Europă mai puternică. O să continuăm să asigurăm independența energetică a țării noastre și să ne conectăm la infrastructură europeană de transport, iar România și Germania ne sunt importanți parteneri de dezvoltare pentru realizarea acestor obiective. Ne susțineți în procesul de transformare al țării. Noi, la rândul nostru, oferim oportunități pentru investiții importante: în creșterea economiei noastre și în dezvoltarea comunităților locale.
Sprijinul bugetar oferit de București și Berlin, iarna trecută, ne-a permis să fim alături de cei mai vulnerabili cetățeni în lunile de iarnă. Domnule președinte, domnule Cancelar Federal vă transmit recunoștința mea și a cetățenilor mei pentru sprijinul acordat, care ne-a arătat că nu suntem singuri, acest lucru înseamnă Uniunea Europeană, să ai prieteni pe care te poți baza.
În marea familie europeană, Acolo merge Republica Moldova și vă suntem recunoscători pentru susținerea acordată în parcursul nostru spre aderarea la UE. Mizăm, în continuare, pe ghidarea și sprijinul țărilor voastre pentru obținerea negocierilor de aderare la UE. Vreau să mulțumesc României pentru propunerea creării unui regim de sancționare împotriva celor care vor să destabilizeze Republica Moldova și contăm pe sprijinul celorlalte state membre europene.
În pofida provocărilor fără precedente cu care se confruntă Republica Moldova, noi continuăm implementarea reformelor. În acest an, prioritățile noastre sunt reconstrucția economiei, securitatea energetică și consolidarea securității statului, reformarea justiției și îmbunătățirea nivelului de viață în localitățile țării.
Apreciăm aici, inițiativa comună a Germaniei și României și Franței de a crea o platformă de sprijin pentru Republica Moldova pentru ajutarea țării noastre în crizele cu care ne confruntăm.
Cele 3 ediții ale platformei au adus împreună zeci de țări și organizații internaționale, care și-au anunțat sprijinul pentru Republica Moldova. Mizăm, în continuare, pe sprijinul partenerilor.
Următoarea ediție a platformei o să aibă loc în această toamnă la Chișinău.
Pe 1 iunie, Republica Moldova va găzdui reuniunea politicilor europene. Evenimentul va întruni 50 de șefi de state și de Guverne și Europa și lideri ai Uniunii Europene. Pentru noi, găzduirea acestui Summit este o reconfirmare a angajamentului Moldovei față de valorile europene, dar și a valorilor noastre în găsirea unor soluții sustenabile pentru provocările cu care ne confruntăm astăzi.
Domnule președinte, domnule Cancelar Federal, pe 1 iunie vă aștept la Chișinău!
Sunt vremuri dificile în care valorile noastre sunt atacate și puse la îndoială de regimuri autoritate, țările democratice trebuie să lucreze împreună și să se ajute reciproc. Moldova o să fie, în continuare, un apărător al libertății și dreptății umane și un partener sigur în regiune.
Împreună suntem mai puternici. Transparența, deschiderea și umanitatea vor învinge frica, neîncrederea și tirania și o să ofere oamenilor șansa de a trăi în libertate, siguranță și bunăstare.
Vă mulțumesc!”, se precizează în respectivul comunicat.