Numărul evenimentelor rutiere de pe principalele drumuri naţionale este în scădere, însă, în continuare, viteza bagă în spital multe persoane. O lună de controale rutiere, mai puţine accidente, mai puţine persoane decedate, însă mai mulţi răniţi.
Acestea sunt concluziile primei luni a campaniei „Stop accidentelor! Viaţa are prioritate“, desfăşurată de structurile rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pe cele trei „puncte negre“ ale şoselelor din România: DN 1, DN 2 şi DN 7.
Rezultatele colectate în perioada 16 iunie-16 iulie mai arată faptul că judeţul Ilfov este locul în care au loc cele mai multe accidente rutiere grave, fiind zona tranzitată de toate cele trei drumuri naţionale supravegheate. În condiţiile în care poliţiştii se aşteaptă ca traficul rutier din ţară să atingă punctul maxim în august, pentru că majoritatea românilor aleg să-şi ia concediul în această perioadă, autorităţile au anunţat că programul va fi prelungit până pe data de 31 a acestei luni. Ilfov, „zona neagră“ Per total, potrivit statisticii, de la mijlocul lunii iunie la mijlocul lui iulie, pe cele trei drumuri naţionale supravegheate au avut loc 70 de evenimente rutiere. Asta înseamnă, afirmă poliţiştii de la Rutieră, cu 7 mai puţine decât în 2007. Situaţia este mai bună şi în cazul persoanelor decedate, cu 5 mai puţine decât anul trecut, însă numărul persoanelor rănite grav în accidente rutiere a crescut. Specialiştii susţin că judeţul Ilfov, tranzitat de toate cele trei drumuri controlate, poate fi numit „zona neagră“ pe harta rutieră deoarece acolo, faţă de anul trecut, s-au înregistrat cu 62 mai mulţi răniţi. DN 1, primul în top Viteza excesivă, conducerea imprudentă, depăşirea neregulamentară, neacordarea priorităţii şi nerespectarea distanţ ei dintre autovehicule sunt în continuare principalele cauze pentru evenimentele rutiere produse pe şoselele din România. Pentru astfel de abateri, luna acesta, poliţiştii au dat, în total, 108.000 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe dintre ele (aproximativ 60.000) fiind primite de şoferi pentru viteză excesivă.
Analizate comparativ, datele privind accidentele rutiere de pe cele trei drumuri naţionale arată o situaţie mai bună pe DN 7, unde s-au înregistrat 19 accidente rutiere, 6 morţi şi 23 de persoane rănite grav. Urmează DN 2, cu 21 de evenimente rutiere, în care 9 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 14 au fost grav rănite, pentru ca situaţia cea mai dramatică să aibă loc, ca şi anii precedenţi, pe DN 1, unde în cele 30 de accidente grave înregistrate au murit 9 persoane, iar alte 34 au suferit răni grave. Judeţele „campioane“ la accidente rutiere grave sunt, potrivit aceleiaşi statistici, Ilfov, Vrancea şi Suceava. REZULTATE Niciun accident mortal pe Autostrada Soarelui O îmbunătăţire a situaţiei accidentelor rutiere grave a avut loc şi pe Autostrada Soarelui. Potrivit datelor statistice publicate la schimbarea primei serii de poliţişti detaşaţi pe litoral, între 15 iunie şi 20 iulie, pe A2 nu s-a produs niciun accident rutier mortal, comparativ cu anul trecut, când au fost înregistrate şapte decese. La acest fapt a contribuit şi suplimentarea numărului de agenţi pentru perioadele de aglomeraţie în trafic, dar şi supravegherea, în fiecare weekend, a traficului din elicopter, susţin poliţiştii de la Rutieră.