EXPERIMENT CU CAMERA ASCUNSĂ Discriminaţi la interviul de angajare din cauza ZODIEI și a ORAȘULUI

27 de tineri au fost discriminaţi la interviul de angajare din cele mai banale motive, totul de dragul unui experiment. Reacţiile lor au fost filmate pentru a arăta cum se simt persoanele discriminate din cauza unor presupuse defecte, pe care nu le pot controla.

Experimentul realizat de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei şi-a propus să creeze situaţii de discriminare la care să fie expuse acele persoane care nu se întâlnesc frecvent cu asemenea situaţii. Candidaţii prezenţi la târgul de job-uri au experimentat dezamăgirea tinerilor romi care, nu de puţine ori, atunci când susţin interviuri pentru angajare, sunt judecaţi din prisma etniei. Iniţia au fost postate anunţuri de angajare pentru un post într-o agenţie publicitară şi, în doar o săptămână, agenţia a primit aproximativ 70 de CV-uri. Dintre acestea au fost selectate 27 de persoane care au fost chemate la interviuri. Interviurile s-au desfăşurat într-un cadru obişnuit în asemenea situaţii: participanţii erau invitaţi să se prezinte, interviul decurgea firesc, apoi, la un moment dat, participanţii erau puşi într-o situaţie neobişnuită, absurdă, prin care erau discriminaţi. Puşi în dificultate, lovindu-se de un sistem de gândire bazat pe prejudecăti, participanţii au avut reacţii dintre cele mai diferite. Plaja de emoţii resimţite de candidaţi în faţa discriminării a cuprins reactii de furie, indignare, de consternare, de revoltă sau de acceptare, de priviri golite de orice conţinut, de ochi cuprinşi de lacrimi.

La finalul interviului, când participanţilor le-a fost deconspirat experimentul, reacţia acestora a fost, în primul rând, de uşurare, în unele cazuri însoţită de lacrimi, ce vorbeau de la sine despre o puternică încărcătura emoţională resimţită în timpul interviului. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/Q8WdeKVbVHc" frameborder="0" height="360" width="480"></iframe>