Căldura, mai scumpă la iarnă. VEZI noile criterii de acordare a subvenţiilor

În această iarnă vor beneficia de sprijin financiar pentru plata facturii la energie termică 330.000 de familii, în timp ce iarna trecută au primit ajutorul de căldură 200.000 de gospodării.

Consumatorii casnici care au un venit lunar pe cap de membru de familie mai mic de 615 lei vor primi, în medie, de la stat un sprijin financiar de aproape 2.000 de lei pe timpul iernii pentru achitarea notei de plată la întreţinere. Ministrul muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat că de aceste venituri vor beneficia peste 330.000 de familii. Şi persoanele cu câştiguri între 615 şi 786 de lei pe membru de familie vor fi asistate cu 5% din valoarea facturii. "Asta în condiţiile în care, pe timpul iernii trecute, circa 200.000 de familii au primit aceste ajutoare sociale. În iarna 2011-2012 cuantumul ajutorului pentru aceşti consumatori va fi, în medie, de 2.000 de lei, iar anul trecut ajutorul s-a ridicat la 1.800 de lei pe cele trei luni ale iernii", a adăugat ministrul. Ordonanţa va ajunge în Guvern miercuri Noile reglementări vor fi introduse în proiectul de Ordonanţă de Guvern care va fi prezentat spre aprobare în şedinţa executivului din această săptămână. Alături de modificările ce ţin de ajutorul pentru căldură, noul proiect va duce şi la eliminarea subvenţiilor pentru căldură.

În acest moment, populaţia este sprijinită atât prin subvenţia pe gigacalorie, plătită de primării şi guvern, cât şi prin ajutorul de căldură. Creşterea valorii ajutorului pentru căldură, dar şi a numărului celor care primesc sprijin financiar de acest tip, face ca subvenţia să nu mai fie necesară, în opinia ministrului. "Iarna trecută statul băga în buzunarul fiecărui român 750 de lei pentru încălzire, fie că voia, fie că nu, fie că era bogat, fie că era sărac. În plus, cei vulnerabili mai primeau 600 de lei. Anul acesta, doar consumatorii vulnerabili vor primi sprijin de la stat", a declarat Lăzăroiu, care crede că "într-un stat democratic nu se pot acorda ajutoare sociale la toată populaţia. Se sprijină doar păturile care au nevoie de ajutorul statului. Doar în comunism toată lumea era ajutată la fel de către stat. Trebuie să gândim în termenii economiei de piaţă". Economie de jumătate de miliard de lei Ministrul muncii susţine că, odată cu adoptarea proiectului, se va înregistra o economie de 500 de milioane de lei. "Anul trecut, s-au dat subvenţii şi ajutoare de încălzire în valoare de 1,2 miliarde de lei. 700 de milioane de lei s-au dat ca subvenţii de la bugetele locale, 350 de milioane de lei s-au acordat ca subvenţii de la bugetul central şi 120 de milioane de lei au fost distribuite ca ajutoare sociale de la bugetul de stat", a declarat ministrul. În această iarnă, cu o sumă de 720 de milioane de lei se poate asigura sprijinirea persoanelor vulnerabile, susţine Lăzăroiu. Din cele 720 de milioane de lei, 345 milioane de lei vor proveni de la bugetul de stat şi 375 de milioane de lei de la bugetele locale. "Fiecare primar va alege ce va face. Unii primari pot alege să acorde subvenţia în continuare", a mai recunoscut Lăzăroiu. REGULI Ce bunuri te lasă fără bani de căldură La calcularea venitului pe cap de membru de familie, necesar pentru a se stabili dacă un consumator casnic poate primi - sau nu - ajutor de căldură, se va ţine cont atât de veniturile salariale şi de altă natură, dar şi de bunurile din proprietate. "Astfel, dacă o familie are un venit care permite acordarea ajutorului financiar, dar are un tractor, câteva hectare de pâmânt sau alte mijloace de o anumită valoare nu va mai putea beneficia de ajutorul de căldură", a explicat Lăzăroiu. Conform proiectului de Ordonanţă prezentat pe site-ul Ministerul Muncii, bunurile care îi împiedică pe românii săraci să primească ajutorul de căldură sunt: aparatura electronică (camere video, amplificatoare audio, copiatoare), obiecte de valoare (obiecte de artă, bijuterii sau monezi din metale preţioase, în stare vandabilă), mijloace de transport cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, depozite bancare de peste 3.000 lei, terenuri intravilane (inclusiv cel pe care se află locuinţa de domiciliu, dar nu mai mult de 1000 m2 în zona urbană şi 2000 m2 în zona rurală), terenuri extravilane, animale (peste 3 bovine, peste 3 porcine, peste 20 ovine, peste 2 cabaline, peste 50 capete de iepuri de casă, peste 100 capete de păsări, peste 15 familii de albine).

  • Află dacă te încadrezi la ajutorul de încălzire