Bursele studenţilor vor fi majorate cu 15% începând cu data de 1 ianuarie, iar de la 1 octombrie 2009, ele se vor mări cu alte 15 procente, a declarat ieri ministrul Cristian Adomniţei, citat de RTV.
De asemenea, în urma negocierilor dintre Ministerul Educaţiei şi organizaţiile studenţeşti, cei 55.000 de studenţi rămaşi fără loc în cămin vor primi subvenţii lunare de 170 de lei, în medie, pentru cazare, au precizat reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti.
Ministerul a promis şi că va construi cămine noi, în funcţie de solicitările făcute de universităţi în decursul acestui an.
Totuşi, una dintre cele trei organizaţii studenţeşti care au negociat ieri cu Ministerul Educaţiei ameninţă în continuare cu greva generală. Ea cere dublarea burselor şi mai multe locuri în cămine, iar studenţii vor să declanşeze săptămâna viitoare marşuri de protest şi grevă.