Mai mulţi bani pentru bolnavii SIDA. Vezi lista judeţelor unde nu mai erau bani pentru aceşti pacenţi

Mai mulţi bani pentru bolnavii SIDA. Vezi lista judeţelor unde nu mai erau bani pentru aceşti pacenţi

Ministerul Sănătăţii a alocat suplimentar, la sfârşitul lunii ianuarie, suma de 38.415.000 de lei pentru programul HIV/SIDA, urmând ca la rectificarea bugetară să se realizeze corecţiile la capitolele bugetare pentru celelalte programe

"Având în vedere faptul că fondurile alocate pentru acest program pe trimestrul I au fost insuficiente ca urmare a trimestrializării primite de la Ministerul de Finanţe, Ministerul Sănătăţii a refăcut sumele alocate pe alte programe şi a alocat suplimentar, la sfârşitul lunii ianuarie, suma de 38.415.000 de lei pentru programul HIV/SIDA, urmând ca la rectificarea bugetară să se facă corecţiile la capitolele bugetare pentru celelalte programe", a precizat MS prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei.

Reprezentanţii MS susţin că încă de la începutul anului au fost depuse toate eforturile pentru a suplimenta fondurile acestui program, iar pacienţii bolnavi de HIV/SIDA să poată beneficia la timp de tratamentul adecvat.

"Conform procedurii, unităţile sanitare care implementează programul naţional de prevenire, supraveghere şi control a infecţiei HIV/SIDA sunt obligate să se aprovizioneze cu medicamentele necesare", mai susţine MS.

Potrivit sursei citate, în urma suplimentării fondurilor, sumele totale alocate în judeţul Prahova au fost de 3.048.000 lei, Suceava — 2.851.000 lei, Galaţi — 3.937.000 lei, Hunedoara — 4.344.000 lei, Vaslui — 2.752.000 lei, Cluj — 2.266.000 lei, Dolj — 3.535.000 lei

Ne puteți urmări și pe Google News