Opt persoane din Boldeşti Scăieni, judeţul Prahova, au fost evacuate, miercuri seara, după ce locuinţele lor au fost afectate de o alunecare de teren care se întinde pe o suprafaţă de doi kilometri pătraţi, provocată de topirea zăpezii.
Viceprimarul localităţii Boldeşti Scăieni, Gheorghe Preda, a declarat corespondentului MEDIAFAX că alunecarea de teren s-a produs pe un drum de exploatare din cartierul Seciu. Pământul s-a surpat o pe suprafaţă de aproximativ doi kilometri pătraţi, cea mai mare adâncime având un metru şi jumătate.
Potrivit acestuia, alunecarea a afectat două locuinţe şi trei autoturisme au rămas blocate.
“Alunecarea de teren este din cauza zăpezii topite şi a ploii. A fugit terenul pe doi km pătraţi. Cea mai mare adâncime are un metru şi jumătate. Sunt afectate de alunecare două locuinţe. Nu se mai poate locui acolo. Opt persoane au fost evacuate. S-au dus la rude dar am pregătit şi două camere la internatul liceului. Sunt şi trei autoturisme blocate de alunecare. Nu mai pot ieşi cu ele. Am adus utilaje ca să tasăm să le scoatem”, a declarat Preda.
Acesta a adăugat că la faţa locului sunt şi reprezentanţii ISU Prahova şi prefectul judeţului.