Mai multe locuri în taberele de iarnă pentru studenţi

Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor (ASS) oferă în acest an, cu cu 16% mai multe locuri în taberele de la munte pentru studenţi.

Cele 2.316 de locuri puse la dispoziţia studenţilor, în perioada 20 - 27 decembrie 2008 şi 27 decembrie - 3 ianuarie 2009, sunt în taberele din Predeal, Covasna, Zărneşti şi Herculane.

Criteriile de obţinere a unui loc într-o tabără studenţească din această iarnă, potrivit Metodologiei repartizării locurilor în taberele studenţeşti, sunt:

- solicitantul să fie student integralist în anul precedent; - rezultatele obţinute de studentul respectiv la învăţătură; - performanţele studentului în activitatea de cercetare; - implicarea acestuia în diverse manifestări ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive.

Listele beneficiarilor se vor finaliza, de fiecare universitate în parte, până la data de 12 decembrie, iar studenţii îşi vor putea ridica biletele de la serviciul social al instituţiei de învăţământ la care studiază sau la altă locaţie stabilită de conducerea acesteia, anunţă Mediafax.

Taberele studenţeşti sunt gratuite.