Mai candidează sau nu Von der Leyen?

Ursula von der Leyen. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Mai candidează sau nu Von der Leyen? Șefa Comisiei Europene nu a clarificat încă, deși se află pe final de mandat, dacă va candida sau nu pentru realegere.

Cine este Ursula von der Leyen? Politiciana germană, ministrul Apărării alături de Angela Merkel, era aproape complet o străină pentru jurnaliştii comunitari când numele ei a început să fie vehiculat pentru a-l înlocui pe Jean Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene.

Ulterior, Von der Leyen a fost inclusă pe lista foarte lungă a candidaților care se impun în ultimul moment și a căror cea mai mare virtute constă în a nu stârni o mare opoziție, dar nici o fervoare excesivă, scrie La Razon.

Mai candidează sau nu?

Von der Leyen a ajuns să fie aleasă la summitul de la Bruxelles, pe 2 iulie 2019, după ce șefii de stat și de guvern din UE au respins candidaturile lui Manfred Weber, de la Partidul Popular European, și a lui Frans Timmermans, de la socialiști.

Cei doi participaseră la procesul numit spitzenkandidant, șef de listă în limba germană, prin care candidații forțelor politice care se prezintă la alegerile pentru Parlamentul European în calitate de șef de listă pot deveni președinți ai Comisiei Europene și nu sunt nişte complet necunoscuţi pentru alegători.

Dar șefii de stat și de guvern ai Celor 27 au dat o lovitură de palat, atât de obișnuită în capitala comunității, și au optat pentru Von der Leyen. Pe măsură ce sfârșitul mandatului său se apropie, politiciana germană pare, în mod paradoxal, să-și dorească în continuare să fie liderul comod perfect. Deși se presupune că vrea să candideze pentru a doua legislatură, încă nu şi-a anunțat intenţia.

Secretomanie la Bruxelles

Această secretomanie a dat naștere și unor speculații cu privire la viitorul ei într-o altă funcție, cum ar fi cea de succesor al lui Jens Stoltenberg ca secretar general al NATO, când politicianul norvegian își va părăsi funcția în octombrie 2024, cu excepția cazului în care va există o altă reînnoire a mandatului său.

Numele lui Von der Leyen s-a făcut auzit pe holurile organizației militare înainte ca NATO să opteze pentru menţinerea lui Stoltenberg în funcţie încă un an, deși surse aliate subliniază că niciodată candidatura sa nu a fost la fel de avansată ca cea a lui Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării care a demisionat recent.

În timp ce Von der Leyen pare să oscileze între cele două opţiuni, de luni de zile circulă numeroase zvonuri despre sprijinul pe care îl are dacă va dori să rămână la cârma Comisiei Europene.

Susținută de socialistul Olaf Scholz

În ciuda apartenenței la Partidul Popular European, se știe că socialistul Olaf Scholz, cancelarul german, îi susține realegerea, la fel ca alți socialiști, printre care și-a făcut destui prieteni buni, precum spaniolul Pedro Sánchez. Politiciana germană are nevoie atât de sprijinul capitalelor europene, cât și de cel al Parlamentului European.

În mod ciudat, păcatul inițial al lui Von der Leyen de a fi fost aleasă fără a candida la alegerile europene a forțat-o să câștige sprijinul forțelor politice din Parlamentul European, în special al celor care nu aparțin familiei sale politice, precum Verzii şi socialiştii.

Acest lucru a făcut ca oamenii săi să-i întoarcă spatele pentru câteva momente, considerând că von der Leyen merge prea departe în aspecte precum lupta împotriva schimbărilor climatice. De aici și votul controversat asupra Legii pentru restaurarea naturii în ecosisteme care le-a displăcut fermierilor.

Von der Leyen, Probleme în PPE

Șeful europenilor populari din Parlamentul European, Manfred Weber, care este și președintele partidului, este unul dintre cei care o critică pe Von der Leyen în această legislatură și a atacat public poziția Comisiei Europene în domenii precum protecția Parcului National Doñana (Spania) sau controlul fondurilor europene post-pandemie.

O situație complexă care sparge așa-zisa mare coaliție care a dominat politica europeană de zeci de ani, în cadrul căreia socialiștii și conservatorii mențin o înţelegere cordială și un consens de bază pentru a duce la bun sfârșit marile propuneri europene, cu sprijin ocazional din partea liberalilor.

În ciuda acestei relații tensionate, totul indică faptul că situaţia nu va fi atât de gravă. CDU, familia politică a lui Von der Leyen, continuă să o susțină, așa cum a declarat liderul partidului Friedrich Merz în primăvara trecută, atâta timp cât ea este dispusă să continue în funcție.

S-ar putea schimba și sistemul de alegere

O altă mare necunoscută este dacă, după eşecul din 2019, sistemul șefilor - cap de listă va fi repus în funcțiune și dacă partidele politice europene vor începe să nominalizeze candidați la alegerile europene, care vor deveni ulterior candidați pentru Comisie, ceea ce ar forța Partidul Popular European să o desemneze oficial pe von der Leyen odată ce aceasta își va clarifica viitorul.

În orice caz, această legislatură începe deja să lâncezească şi, ca urmare a acestei schimbări de ciclu, nume grele precum Frans Timmermans, vicepreședinte responsabil cu schimbările climatice, și Margrethe Vestager, responsabilă pentru Competenţe, care a candidat pentru a prezida Banca Europeană de Investiții, pleacă...

Pe 13 septembrie, von der Leyen își va ține tradiționalul discurs privind starea Uniunii în camera de la Strasbourg, care marchează începutul cursului politic, ultimul înainte de alegerile europene din iunie. Acesta va schița prioritățile Comisiei Europene în următoarele luni și poate oferi câteva indicii despre viitorul său politic.

În orice caz, lunile următoare vor fi marcate de sprijinul pentru Ucraina, dezbaterea privind extinderea cu noi membri și schimbările din cadrul instituțional european, lupta împotriva schimbărilor climatice, poziția față de China și reforma regulilor fiscale europene, înainte ca Pactul de stabilitate și creștere să intre din nou în vigoare în 2024, precum și modelul energetic european și sistemul de azil.

(Articol de Mirentxu Arroqui; Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)