Mai bine dezbrăcat decât mort! Aventurile Prinţului Harry continuă în mod primejdios

Mai bine dezbrăcat decât mort! Aventurile Prinţului Harry continuă în mod primejdios

Cunoscut sub numele de "Căpitanul Wales", Prinţul Harry al Marii Britanii ia parte la o misiune de numai 4 luni în Afganistan.

Iată însă că nici nu a ajuns bine în acest loc primejdios, că Henry a primit deja ameninţări cu moartea. Mai precis, talibanii afgani vor să-l ucidă pe prinţ! Meritul năbădăiosului Într-un comunicat remis unei agenţii franceze de ştiri, talibanii au precizat că vor face tot posibilul pentru a-l ucide pe prinţul Marii Britanii şi pe alţi membri ai forţelor armate engleze. Un purtător de cuvânt al talibanilor i-a asigurat pe jurnalişti că există un plan pentru a-l ataca pe prinţ. Harry, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, se află pentru a doua oară în misiune în Afganistan. Unele tabloide de scandal din Marea Britanie notează că "Prinţului îi stă mai bine dezbrăcat decât mort!", şi subliniază că niciodată Casa Regală a Marii Britanii nu a fost atât de "promovată" ca acum, meritul revenindu-i năbădăiosului Harry.  

Ne puteți urmări și pe Google News