Tezaurul Româniai a ajuns în Rusia acum mai bine de 100 de ani. O comisie de negociere a fost înființată în 2003, dar până acum nu s-a ajuns la o soluție. Ultima întâlnire cu rușii a avut loc în 2019, iar de atunci e tăcere totală. Rusia nu a mai răspuns la solicitările României.
Tezaurul Băncii Naţionale a României a fost trimis spre păstrare la Moscova în 1916. S-a crezut atunci că este o soluție mai sigură având în vedere că România era atacată de Puterile Centrale. Venirea comuniștilor la putere în Rusia a dus însă la schimbarea drastică a situației. Lenin a refuzat să returneze României tezaurul. De atunci și până acum, țara noastră a recuperat doar părți mici din tezaur în trei tranșe. Mare parte însă este tot în Rusia.
Comisie de negociere
Prin Declarația comună a miniștrilor afacerilor externe român și rus, semnată la 4 iulie 2003, la Moscova, a fost stabilită crearea unei comisii comune care să studieze problemele izvorâte din istoria relației bilaterale româno-ruse, inclusiv problema Tezaurului României.
Comisia este formată din istorici, arhiviști, experți în domeniul financiar și bancar, muzeografi, specialiști în domeniul artei. Rolul Comisiei comune este de a cerceta și examina, cu prioritate, faptele și documentele legate de problematica Tezaurului României.
Ultima dată comisia s-a întâlnit la Moscova în 7 și 8 noiembrie 2019. Potrivit declarațiilor de atunci au fost discutate „Aspecte noi privind Tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial rezultate din cercetări recente în arhivele române și ruse, precum și din apariții istoriografice de dată recentă” .
Tăcere totală din partea Rusiei
Au trecut aproape trei ani și nu s-a mai întâmplat nici. În 2020 trebuia să aibă loc o altă întâlnire, dar aceasta a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. În 2021, partea română a solicitat o nouă întrevedere a comisiei, dar rușii nu au dat niciun răspuns. Războiul din Ucraina afectează și el o eventuală discuție pe tema Tezaurului.
Newsweek România l-a contactat pe academicianul Ioan Bolovan care a spus că negocierile sunt blocate de lipsa de reacție a părții ruse.
„Din noiembrie 2019 nu ne-am mai întâlnit cu partea rusă, acea întâlnire având loc la Moscova, conform principiului alternării locațiilor. Întâlnirea programată pentru 2020, în Romania, nu a mai avut loc datorită epidemiei. La propunerea mea, din 2021, de a relua întâlnirile nu am primit un raspuns“, a declarat Ioan Bolovan, pentru sursa citată. Academicianul a mai spus că nu poate estima când se vor finaliza negocierile cu partea rusă.
Tezaurul trimis de România la Moscova includea, pe lângă multe obiecte de patromoniu, 91,2 tone de aur, nerecuperate până acum, şi care sunt evaluate la zeci de miliarde de lei. Din această cantitate, circa 90% erau monede de aur, iar 10% aur fin, sub formă de lingouri.