Mahmoud Ahmadinejad: "Protestele din Iran nu duc nicăieri"
- Oana Ţepe ş Greuru ş
- 16 februarie 2011, 09:40
După modelul manifestaţiilor din Tunisia şi Egipt, mii de iranieni au ieşit în stradă la începutul săptămânii. Liderul de la Teheran, Mahmoud Ahmadinejad, crede că aceste proteste nu duc nicăieri şi a cerut ca cei care le-au organizat să fie pedepsiţi.
"Este clar că naţiunea iraniană are duşmani care vor să o distrugă, deoarece este o ţară care vrea să străluceasc, să cucerească vârfuri şi să schimbe relaţiile internaţionale", a declarat preşedintele iranian la televiziunea de stat. Cât despre cei care au pus la cale protestele, Ahmadinejad spune că vor fi pedepsiţi. "E un soare strălucitor. Ei au aruncat nişte praf înspre soare, dar praful se va întoarce în ochii lor". Obama: SUA nu poate dicta ce să se întâmple în Iran Doi oameni au fost ucişi şi mai mulţi răniţi, luni, în urma ciocnirilor dintre protestatari şi forţele de ordine. După ce secretarul de stat american, Hillary Clinton, încuraja protestatarii iranieni şi declara că Iranul ar trebui să urmeze exemplul Egiptului, preşedintele american a criticat reacţia oficialilor de la Teheran la valul de proteste. "Mi se pare ironic că după ce regimul iranian a pretins că se bucură de ce se întâmplă în Egipt, de fapt a reacţionat în contrast cu ce-a fost în Egipt: au împuşcat şi lovit oamenii care încercau să se exprime paşnic", a declarat Obama. Liderul de la Casa Albă a mai spus că Statele Unite nu pot dicta ce să se întâmple în Iran, însă speră ca poporul să aibă curajul să-şi exprime dorinţele pentru libertate şi un guvern care să-i reprezinte.