Mahmoud Ahmadinejad își caută aliați antiamericani în America Latină

Mahmoud Ahmadinejad își caută aliați antiamericani în America Latină

Președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a părăsit astăzi Teheranul pentru un turneu de cinci zile în patru țări din America Latină în scopul de a întări relațiile dintre Iran și aceste țări, informează AFP.

'Relațiile noastre cu țările din America Latină sunt foarte bune și se dezvoltă', a spus președintele iranian, care va efectua vizite în Venezuela, Nicaragua, Cuba și Ecuador.

SUA au cerut vineri statelor latinoamericane să nu-și 'întărească legăturile' cu Iranul, în contextul creșterii presiunii pentru a convinge Teheranul sã renunțe la controversatul sãu program nuclear.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Victoria Nuland, a declarat cã 'regimul (iranian) simte presiunea tot mai mare (a comunității internaționale) și este într-o căutare disperată de aliați'.

Potrivit AFP, preluată de Agerpres, președintele iranian este însoțit în acest turneu de o delegație ministerială din care fac parte Ali Akbar Salehi (afaceri externe), Shamseddine Hosseini (economie), Majid Namjou (energie).

Ne puteți urmări și pe Google News