LEGEA CASELOR NAȚIONALIZATE. Judecătorii de la toate instanțele din țară vor fi obligați să aplice prevederile Legii 10/2001 în procesele privind revendicarea imobilelor preluate abuziv de regimul comunist.
În cazul în care există neconcordanțe între acest act normativ și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, magistrații vor aplica prevederile Convenției. Așa au decis magistrații Curții Supreme - la cererea procurorului general, Codruța Kovesi. Curtea a transmis, ieri, Monitorului Oficial, motivarea deciziei sale.