Magistraţii în a treia zi de grevă | VIDEO

Judecătorii şi personalul auxiliar din cadrul instanţelor bucureştene au încheiat cea de a treia zi de proteste. Magistraţilor din Bucureşti li s-au alăturat cei din ţară, dar şi magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din cadrul secţiilor civilă şi penală.

Asociaţiile profesionale le cer judecătorilor să refuze participarea în cadrul birourilor, secţiilor şi comisiilor electorale la alegerile din toamnă, să facă plângeri la CEDO, iar şefilor de instanţe să refuze plata salariilor fără sporul de 50%, potrivit unui document trimis la instanţe.

În minuta întâlnirii reprezentanţilor instanţelor judecătoreşti cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Asociaţiei Magistraţilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din Iaşi, desfăşurată miercuri, la sediul Curţii de Apel Bucureşti, se susţine că măsurile din document au fost decise având în vedere lipsa unor condiţii decente de lucru în instanţe, în birouri şi în sălile de judecată.

De asemenea, este acuzată intensificarea atacurilor la adresa statutului magistraţilor, prin rectificări bugetare negative, care afectează atât calitatea actului de justiţie, cât şi stabilitatea profesiei, ca urmare a remunerării deficitare a judecătorilor.

O altă problemă este încărcătura de dosare pe care judecătorii le au de soluţionat în perioada vacanţei judecătoreşti şi lipsa măsurilor efective pentru asigurarea unui act de justiţie de calitate şi în termene rezonabile.

De asemenea, magistraţii acuză lipsa fondurilor pentru materiale consumabile (hârtie, toner pentru imprimantă etc.) şi pentru comunicarea actelor de procedură.

Proteste în ţară

Magistraţii şi personalul auxiliar de la Judecătoria Galaţi şi de la Curtea de Apel Galaţi au suspendat şedinţele de judecată şi activitatea cu publicul, ieri, timp de trei ore.

La protest au aderat şi judecătorii şi grefierii Curţii de Apel Galaţi, care nu au intrat în sălile de judecată în intervalul 9.00-12.00. În schimb, magistraţii Tribunalului Galaţi au intrat în sălile de judecată în cursul dimineţii.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti, Tribunalului Argeş şi Judecătoriei Piteşti s-au alăturat protestelor. Judecătorii Curţii de Apel Piteşti s-au întâlnit în Adunarea Generală şi au decis decalarea activităţii de judecată începând de joi, 9 iulie, zilnic, câte 3 ore, în intervalul de timp 8,30-11,30, pentru o perioadă nedeterminată.

Potrivit purtătoarei de cuvînt a Curţii de Apel Piteşti, judecător Paula Coţovanu, decalarea activităţii de judecată va continua până la soluţionarea problemei finanţării justiţiei.

Judecătorii şi personalul auxiliar din cadrul instanţelor ieşene au suspendat azi activitatea timp de două ore. "A fost întreruptă activitatea în toate completele de judecată. Protestele vor continua în funcţie de deciziile care vor fi luate la Bucureşti cu privire la situaţia actuală din sistemul judiciar", a declarat judecătorul Daniela Amancei, purtător de cuvânt la Tribunalul Iaşi.

Proteste ale personalului auxiliar

Personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Bucureşti îşi va întrerupe activitatea, începând de azi, în intervalul orar 12.00-14.00, asigurând o treime din activitate, respectiv urgenţele, celelalte procese fiind imposibil de reluat chiar dacă judecătorii se întorc în săli, după propriul protest. Decizia a fost luată în urma unei şedinţe ce a avut loc la Tribunalul Bucureşti.

CSM şi-a suspendat activitatea

CSM a suspendat şedinţa de plen de azi, pentru ca membrii Consiliului să participe la conferinţa de presă a asociaţiilor magistraţilor, de la ora 13, de la sediul INM, în care vor fi anunţate deciziile luate de judecători din cauza crizei financiare din sistem.

După reluarea şedinţei, la ora 15.00, CSM va lua în discuţie o scrisoare a ministrului Justiţiei, în care Cătălin Predoiu cere Consiliului să adopte o poziţie faţă de protestele magistraţilor, să-şi clarifice poziţia faţă de obiectivele formulate de iniţiatorii protestului şi să solicite renunţarea la acestea.