MAGISTRAȚI: Marin Dumitru ţinea evidenţa scrisă a "comisioanelor" plătite primarului Vanghelie
- Ionel Stoica
- 19 martie 2015, 18:21
Omul de afaceri Marin Dumitru a ţinut o evidenţă scrisă a "comisioanelor" pe care i le plătea lui Marian Vanghelie, se arată în motivarea sentinţei prin care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au dispus arestarea preventivă a primarului sectorului 5.
Documentele, în care erau menţionate sumele încasate pentru contractele cu Primăria sectorului 5, dar şi sumele date primarului Vanghelie, au fost găsite de procurorii DNA cu ocazia unei percheziţii efectuate la sfârşitul anului trecut, potrivit Agerpres.
"O probă 'interesantă' o reprezintă însemnările olografe ale lui Dumitru Marin, ce au fost ridicate cu ocazia percheziţiei de la începutul lunii noiembrie 2014 (...), în care se reflectă cu fidelitate sumele de bani încasate de la Primăria sectorului 5 şi plata comisionului către inculpat, cu indicaţia 'cash MC', 'cash Mircea', plata chiriei şi alte menţiuni. A menţionat că aceste înscrisuri privesc doar perioada 2012-2013 şi reprezintă calculul intern pe care îl făcea dl. Dumitru Marin", se arată în motivare.
Pe parcursul anchetei, Marin Dumitru a declarat că însemnarea "cash MC" se referea la sumele pe care le-a dat vărului lui Vanghelie, Mircea Sorin Niculae, la rândul său arestat preventiv. În perioada respectivă, el i-ar fi dat inculpatului aproximativ 5 milioane de euro, din care aproximativ 3,5 milioane de euro cash.
De altfel, omul de afaceri Marin Dumitru, arestat preventiv într-o altă cauză, a dat pe parcursul anchetei mai multe declaraţii, în care descrie detaliat cum îi plătea un "comision" de 20% lui Marian Vanghelie, în schimbul unor contracte de lucrări publice.
"Suspectul Dumitru Marin a declarat, la 7 noiembrie 2014 şi ulterior, că banii îi erau daţi inculpatului Niculae Mircea Sorin, astfel cum impusese inculpatul Vanghelie Marian Daniel. Acelaşi a mai adăugat că de multe ori l-a trimis pe Dinuţ Daniel, cunoscut de el, să dea banii lui Niculae Mircea Sorin, iar uneori, cum cerea inculpatul Vanghelie Marian Daniel, îi dădea acestuia banii cash, la biroul din primărie", se menţionează în documentul citat.
Marin Dumitru a mai afirmat că o parte din comision l-a plătit sub forma a diferite servicii şi lucrări, pe care firmele controlate de el le presta pentru Vanghelie sau pentru persoanele indicate de acesta.
Metodele de achitare a comisionului
Printre metodele de achitare a comisionului relatate de martor se numără plata unor materiale electorale, plata lucrărilor făcute de alte firme la sediul de campanie al lui Mircea Geoană din 2009, achitarea notelor de plată de la mai multe restaurante sau achiziţionarea de spaţiu publicitar la două posturi de televiziune. Alte sume ar fi fost plătite pentru achiziţionarea unor produse alimentare care urmau să fie distribuite ca ajutoare sociale sau pentru organizarea unor petreceri de Revelion.
Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie împreună cu vărul său, Mircea-Sorin Niculae. În acelaşi dosar, Adrian Murgoci (şoferul lui Vanghelie), Laura Ciocan (director Economat Sector 5 SRL) şi soţul acesteia, Sorin Ciocan, sunt cercetaţi sub control judiciar.