De la prima secvenţă până la ultima, filmul „Magie în lumina lunii” poartă amprenta celui mai inteligent povestitor pe care îl are cinematograful modern. Nu sunt vorbe mari. E pur şi simplu un adevăr. Ca să poţi să simţi magia adevărată a filmului cel mai recent al lui Woody Allen, „Magie în lumina lunii”, trebuie să fi văzut nu doar un film al regizorului, ci mai multe. Trebuie să faci un cumul al creaţiilor lui, să dai cu nasul de inteligenţa, inocenţa şi răbdarea de-a dreptul copleşitoare ale lui Woody Allen, în ciuda tuturor controverselor legate de întâmplările din viaţa lui reală.

Dacă eşti mare fan al filmelor de acţiune n-ai ce căuta la un film al lui Woody Allen. Candoarea şi suavitatea ce transpar din pelicula cunoscutului cineast te pot determina să descoperi cine eşti cu adevărat, acea fiinţă umană pe care nebunia lumii aşa-zis moderne a determinat-o să se ascundă într-un turn de fildeş; te pot deturna de la ferocitatea şi violenţa cu care te-au obişnuit filmele americane. Toţi ceilalţi însă este imperios necesar să nu piardă „Magie în lumina lunii”. Este un film despre un om care-şi croieşte drum prin hăţişurile vieţii cu maceta sarcasmului, aroganţei, cinismului, inteligenţei, raţionalului. Drumul unui om care învaţă că adevărata magie este aceea de a  înţelege că e om.

Woody Allen nu are nevoie de prezentare, el este unul dintre cei mai respectaţi şi importanţi regizori ai epocii moderne. Scenarist, regizor, actor, dramaturg, muzician, are un umor care te inspiră. Literatură, filosofie, psihologie, de toate se foloseşte regizorul în filmele sale. Filmul său spune o altfel de poveste. Una în care totul este posibil. Când încerci cu toate mijloacele să lupţi împotriva curentului rişti să fii strivit de forţa acestuia, însă uneori, aidoma somonului, care ştie că efortul lui va fi recompensat, poţi reuşi. Aceasta este povestea eroului lui Woody Allen, Stanley.

Stanley Crawford (magnific interpretat de Colin Firth) este o persoană inteligentă, cu o minte orientată către ştiinţific. Dispreţuitor, plin de prejudecăţi, cinic şi arogant, cu o părere mai mult decât bună despre inteligenţa sa superioară, Stanley este specialist în arta iluziei, sceptic când vine vorba de orice este spiritual, mistic sau ocult. Nimic nu este simplu pentru el. Din cauză că a fost dezamăgit de lipsa de magie încă din copilărie, el este ostil faţă de oricine pretinde că ar deţine-o. Lucrurile stau doar aşa cum el a decis şi, chiar dacă nu vrea să recunoască, aşteaptă întâlnirea cu cineva care să-i demonstreze contrariul. Îşi ia numele de scenă Wei Ling Soo, ajunge un magician cunoscut şi duce o luptă cu falşii spiritişti care pretind că pot vorbi cu cei care au trecut în lumea de dincolo. „Ca specialist în arta iluziei, el este sceptic când vine vorba de orice este spiritual, mistic sau ocult. Se mândreşte cu faptul că a demascat oameni care pretindeau că se întâmplă ceva magic în timpul şedinţelor de spiritism. Nu cred că am mai jucat vreodată, în vreun film, vreun personaj care să fie aşa de aproape de a fi complet neplăcut. Sunt sigur că publicul îşi doreşte ca el să primească o prăjitură în faţă. Felul în care îi desconsideră pe toţi ceilalţi te face să vrei să i se mai taie din aplomb”, spune Colin Firth despre personajul său.

Stanley este intrigat atunci când singurul lui prieten, şi el magician, Howard Burkan (Simon McBurney), îi povesteşte despre o tânără clarvăzătoare, Sophie Baker (Emma Stone), care locuieşte la reşedinţa bogatei familii americane Catledge, din sudul Franţei. Howard a încercat tot ce putea el face pentru a demasca trucurile acesteia, însă nimic fals nu pare să existe dincolo, de aceea apelează la prietenul său Stanley, care decide să-şi amâne călătoria planificată cu logodnica lui Olivia (Catherine McCormack), pentru a o demasca pe Sophie. El se prezintă ca un om de afaceri pe nume Stanley Taplinger şi într-o singură după-amiaza reuşeşte să enerveze întreaga suflare a casei prin aroganţă şi lipsă de tact. O cataloghează pe Sophie ca fiind insignifiantă, o şarlatană pe care o poate demasca imediat, minunându-se de credulitatea familiei gazdă. Sophie se află în casa familiei Catledge la invitaţia lui Grace (Jacki Weaver), care este convinsă că Sophie o poate ajuta să ia legătura cu soţul ei decedat. Odată ajunsă la vilă, ea îi atrage atenţia lui Brice (Hamish Linklater), fiul lui Grace, care se îndrăgosteşte până peste cap.

Spre marea surprindere a lui Stanley, Sophie reuşeşte să-l citească, îi spune despre el lucruri şi întâmplări, pe care nu avea de unde să le ştie, care-l lasă cu gura căscată. Stanley respinge posibilitatea existenţei vieţii de apoi, însă, foarte curând, ajunge să creadă că Sophie este cu adevărat medium şi-i mărturiseşte mătuşii lui Vanessa (Eileen Atkins), care locuia în apropiere, că a început să se întrebe dacă nu cumva puterile lui Sophie sunt reale. Chiar să-şi pună reputaţia în joc şi să afirme acest lucru întregii lumi. Stanley face un salt de la un scepticism profund la o credinţă acerbă. Ceva care a zăcut îngropat în sinea lui multă vreme explodează brusc, ca o bucurie copilărească. „Dacă ea este reală, atunci eu m-am înşelat în toate privinţele. Şi dacă eu m-am înşelat, atunci nu există numai lumea pe care o percepem şi totul este posibil. Poate că există viaţa de apoi şi, dacă există viaţa de apoi, atunci poate că există şi Dumnezeu”, spune Colin Firth.

Îl iubesc pe Woody Allen pentru că toate conversaţiile cu el, chiar dacă inexistente în plan fizic, mă obligă să mă înalţ. Nu toţi regizorii reuşesc acest lucru. Woody Allen nu se adresează celor care nu au deschis o carte în viaţa lor, celor care nu şi-au pus niciodată întrebări legate de ei înşişi, de lumea în care trăiesc, care acceptă ceea ce li se spune, care iau totul de-a gata. Mă regăsesc în filmele lui. Cred, aidoma lui, că oamenii au ceva bun înlauntrul lor, dar nu vor să recunoască. Dialogurile din filmele lui au fost şi au rămas savuroase, de altfel, cel între Colin Firth şi Dame Eileen Atkins este un exemplu clar de inteligenţă ce depăşeşte cota de avarie, dacă mi-e permis să folosesc o asemenea expresie. Trebuie să vedeţi filmul că să înţelegeţi cum poţi convinge un om de ceea ce el ştie, dar nu vrea să accepte că e adevărat. Filmul este o lecţie de viaţă suavă, ca parfumul unei grădini în plină primăvară. Conţinut inteligent dirijat. Nimic banal, în ciuda aparenţelor. Nimic de nereţinut. Dimpotrivă.

Dacă la începutul carierei avea de demonstrat ceva, pe parcurs Woody Allen s-a liniştit, a lăsat viaţa să curgă precum un râu de provincie şi să spună poveşti în singurul mod posibil.  A descoperit că apropierea de actori, de echipă, nu poate fi decât benefică şi a urmat această reţetă. Colin Firth chiar afirmă despre atmosfera de la filmări că „a face filme este un proces alchimic, pentru că trebuie să crezi că eşti în pielea acelor oameni şi că aceea este lumea ta reală câtă vreme faci un film ca actor profesionist. Filmările pentru această peliculă sunt ca o capsulă a timpului în mintea mea şi vreau să mă întorc la ea. A fost una dintre experienţele mele preferate”. Despre colaborarea cu Woody Allen, şi actriţa Emma Stone declara: „Pentru mine, să lucrez cu Woody a fost un vis devenit realitate. Auzisem că este tăcut şi foarte serios şi că păstrează distanţa, dar experienţa mea a fost una diferită. A fost incredibil de prietenos şi de amuzant şi mi-a povestit multe”.

Experienţa şi povestea în sine îţi dau acelaşi sentiment pe care-l ai la un spectacol de magie. Este vorba despre felul în care te raportezi la mister. Ce simţi în legătură cu lucrurile pe care nu le poţi categorisi, pe care nu le poţi rezolva ştiinţific sau logic. Unii oameni caută misterul şi vor să-l rezolve ştiinţific, iar alţii sunt orbeşte ostili faţă de orice nu poate fi rezolvat sau înţeles. Şi mai sunt oameni care sunt fericiţi să lase misterul să fie un mister. „Magie în lumina lunii”, mi-a redeşteptat amintiri din copilărie când vedeam ghioceii scuturându-se de zăpadă primăvara. Minunea vieţii, miracolul ei, întotdeauna surprinde. Este ceea ce iubirea, adevărata magie, o aduce în viaţa noastră, vrem sau nu vrem să recunoaştem. Iubirea nu poate fi niciodată explicată. Este omenesc să vrei ca lucrurile să fie un pic magice. Şi magia din film este iubirea. Iar iubirea ţi se întâmplă. Poate că nu are sens, dar asta e ceea ce e aşa de frumos la iubire: e magică. Apare când te aştepţi mai puţin. Este complex, pentru că e ceva intangibil. Există un fel de încântare magică în a cunoaşte pe cineva.

O notă de farmec au adus interioarele şi exterioarele în care s-a filmat, dar şi costumele originale ale perioadei anilor 20, când are loc acţiunea filmului, găsite în urma unei căutări minuţioase în Paris, Londra, Madrid, Roma, Toronto şi Los Angeles. Acest lucru a fost făcut de designerul de costume Sonia Grande şi de echipa ei. „Am încercat să folosim mereu originale”, spune Grande. „Dar, când nu am găsit elementele de care aveau nevoie diferite costume sau personajele, le-am creat din materiale originale şi din piese pe care le-am restaurat sau reciclat”.

„Magie în lumina lunii” are o poveste pe care vrea să o spună spectatorilor. Dacă v-aş dezvălui mai mult de atât aş strica magia filmului. Nu trebuie să-l rataţi, chiar dacă numai pentru faptul că aduce un strop de magie, iubire, lumină şi linişte în viaţa dumneavoastră.

„Magie în lumina lunii”, distribuit de Freeman Entertainment, poate fi vizionat din 14 noiembrie în cinematografele din ţară.