Maghan Markle, răzgândire penibilă. Se agață cu dinții de ceea ce înainte disprețuia

Maghan Markle, răzgândire penibilă. Se agață cu dinții de ceea ce înainte disprețuiasursa foto: Daily mail

Meghan Markle a ajuns să-și dorească foarte tare, ba chiar să se agațe cu disperare de ceea ce înainte a dat toate semnele că disprețuiește. Dar, când lucrurile erau pe cale să devină reale, a înțeles ce e pe cale să piardă.

Meghan Markle s-a răzgândit cu privire la păstrarea titlurilor regale în urma conversațiilor cu Prințesele Eugenie și Beatrice, potrivit jurnalistului Neil Sean.  Citând o „sursă foarte bună”, a subliniat că Meghan a ignorat anterior importanța titlurilor. Cu toate acestea, după ce a văzut cât de utile au fost titlurile atât pentru Eugenie, cât și pentru Beatrice, care sunt prietene cu Meghan, ea este acum hotărâtă să se lupte pentru păstrarea acestor privilegii.

Am fost chelneriță, actriță, prințesă, ducesă - am fost întotdeauna Meghan, nu?

În timpul interviului-bombă al lui Meghan cu Oprah Winfrey, ducesa de Sussex părea să respingă importanța titlurilor regale. La acea vreme, ducesa a spus:

„Toată măreția din jurul acestor lucruri este un atașament pe care nu-l am personal. Am fost chelneriță, actriță, prințesă, ducesă – am fost întotdeauna Meghan, nu?”

Şi a continuat: „Ştiam clar cine sunt, independent de toate chestiile astea, iar cel mai important titlu pe care îl voi avea vreodată este de mamă. Știu asta”. Cu toate acestea, Sean a sugerat că Meghan a avut între timp o „schimbare dramatică în ceea ce privește titlurile”. Şi totul datorită celor două prietene ale sale.

Neil Sean: „Harry și Meghan sunt foarte, foarte dornici să se agațe de aceste titluri regale

Jurnalistul a mai subliniat: „După multă deliberare, Meghan a decis că titlurile ar fi un lucru bun, nu doar pentru ea, ci și pentru copiii ei. Meghan a devenit foarte prietenoasă cu membrii monarhiei, mai ales cu prințesele Eugenie și Beatrice. După discuțiile cu ele, Meghan și-a dat seama cât de util poate fi un titlu, mai ales atunci când vrei să te miști în cercurile nobile. Acesta este motivul pentru care vor să dețină titlurile”.

El a subliniat că atât Harry, cât și Meghan, sunt catalogați la evenimente drept Ducele și Ducesa de Sussex: „Se datorează într-adevăr faptului că, după ce s-a împrietenit cu Beatrice și Eugenie, a văzut cât de utile sunt acele titluri pentru ele. Tatăl lor, Prințul Andrew a trebuit să forțeze lucrurile foarte mult pentru a se asigura că fiicele lui vor rămâne cu aceste titluri”.

Acest lucru vine pe fondul speculațiilor crescânde că regele Charles ar putea să le retragă lui Harry și Meghan titlurile de duci de Sussex, iar copiii lor - Archie și Lilibet - să nu mai primească titlurile prinți, potrivit Express.