Magda, cea mai bună vacă de muls din ţară

Magda, cea mai bună vacă de muls din ţară

Nu are măsurile ideale, 90-60-90, dar este totuşi o miss.

Magda, cu cele 570 de kilograme ale sale, a fost desemnată, ieri, câştigătoarea marelui titlu al concursului Miss Văcuţa 2008, care a avut loc la expoziţia de vaci din rasa Bălţata Românească, în cadrul târgului „Agromalim“ din Arad. Acesta a reunit 270 de firme din ţară şi străinătate şi a inclus şi prezentări de animale de hobby, precum porumbei, găini, iepuri, ponei, lame şi oi pitice. Magda de la Arad a devansat peste 100 de contracandidate. Vedeta celei de-a cincea ediţii are cele mai bune referinţe.   „Magda este din categoria juninci gestante. Este un animal deosebit de frumos, cu înălţimi, lărgimi şi lungimi deosebite. Provine de la o mamă cu o producţie de 6.500 de litri de lapte şi dintr-un taur deosebit de valoros în Europa“, a explicat Nicolae Biţiş, inspector în zootehnie pe zona de vest. Potrivit specialiştilor, măsurile ideale pentru văcuţele miss sunt înălţimea - 1,37 metri, lărgimea pieptului - 2 metri şi lungimea - deosebit de mare pentru a asigura o dezvoltare toracică bună. Premianta provine de la o mare fermă din vestul ţării, Romgera Sântana.

„Suntem foarte bucuroşi. Este o vacă cu perspective mari... de lapte şi carne“, spune cel care se ocupă de ea, Nicolae Anghelin. Ca la orice concurs care se respectă, participantele sunt pregătite din timp. „Ne ocupăm de ele, le plimbăm pe afară, le mai mângâiem, cum zice românul. Nu dansează după muzică, dar dansează singure“, povesteşte Nicolae Anghelin.

Ne puteți urmări și pe Google News