Magda Catone și Șerban Ionescu au trăit o poveste de dragoste timp de trei decenii. Cei doi au alcătuit un cuplu atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, după 30 de ani de căsnicie, cunoscuta actriță a decis să divorțeze. În anul 2012, fostul ei partener de viață a trecut la cele veșnice. Parcursul lor a fost presărat cu multe clipe memorabile, începând cu cererea în căsătorie.
Magda Catone, despre mariajul cu Șerban Ionescu
Cu toate că a decis să se separe de regretatul actor, Magda Catone își amintește cu drag de perioada în care urcau împreună pe scenă. Cei doi au trecut prin momente dificile, însă într-un final au format familia la care visau.
„Am foarte multe amintiri frumoase din tinerețe, de când el a venit la Teatrul de Comedie… Îmi amintesc că, înainte să ne căsătorim, colegul nostru Pusi Băltărețu, actor foarte drag nouă, a spus: „Ce bine că, dacă voi vreți să vă căsătoriți, am rezolvat problema casei!. Pentru că, pe vremea aceea, teatrele, instituțiile trebuiau să ocrotească familia, să aibă grijă să le ofere condiții. Și să-i dai unui tânăr proaspăt căsătorit un apartament în București era mai greu.”, a mărturisit actrița.
Un cuplu în viață, dar și pe scenă
Magda Catone și Șerban Ionescu și-au trăit viața în doi pe scenă, dar și în cuplu. Cunoscuta actriță și fostul ei partener au mers împreună în numeroase turnee, atât în țară, cât și în străinătate. De altfel, aceasta a mărturisit că, inclusiv luna de miere a fost marcată de spectacole.
„A fost o epocă fericită, cu turnee frumoase și plimbări cu adevărat exotice, în care noi, proaspăt căsătoriți, am trăit așa ca în mai multe luni de miere adăugate și care erau o formă de cadou. Deseori poți să îi auzi pe colegi de-ai mei că nu se duc, pentru că vor avea ocazia să meargă în turneu. Pe vremea mea, nu-mi dau seama, dar parcă era mai des. Eu nu am mai fost de ani de zile în vreun turneu. Atunci era o preocupare pentru asta. De exemplu, la Londra, că acolo a început turul nostru câștigător cu „Visul unei nopți de vară, era un festival care se numește LIFT – London International Festival of Theatre. Era realizat de două managerițe culturale excepționale.”, a mai spus actrița, conform viva.ro
Magda Catone, cerută în căsătorie după o lună de relație
După o viață împreună, viețile celor doi s-au separat definitiv. Șerban Ionescu s-a stins din viață în anul 2021, cu puțin timp înainte de pronunțarea divorțului. Cu toate că legătura lor s-a încheiat brusc, actrița susține că are numeroase amintiri plăcute cu fostul său partener. Una dintre acestea este legată de cererea în căsătorie.
„A fost foarte curând după o filmare care s-a petrecut la Vâlcea, pe malul Oltului. O filmare la care am fost invitată, cum se cheamă, la mâna a doua. Era vorba despre un rol în filmul „Imposibila iubire, în regia lui Costică Vaeni.(…) A rămas ca, după această scurtă întâlnire, care a fost „de lucru, să ne vedem la București. Asta era undeva în septembrie, iar la încheierea filmărilor ne-am văzut în București și m-a cerut de soție, adică nu a trecut luna. Și mă gândeam: „Oare așa trebuie să fie?. Că nu pot să spun că a fost „coup de foudre, pentru că eu pe Șerban îl știu din timpul studenției, când el venea foarte des la cursurile noastre să îl reîntâlnească pe profesorul Amza Pellea.
Și simpatia era declarată, dar niciodată nu am îndrăznit și nu m-am gândit că cel pe care l-am văzut mare cât ecranul, adică la Patria, la premiera cu „Ion, ar putea să fie alesul inimii. Ne uitam la el ca la un personaj, o persoană de neatins, simpatic, jovial…”, a adăugat Magda Catone.