Mafia defrișărilor rămâne, în continuare, de neatins. Asta contrar declarațiilor făcute de autorități, care anunță că s-au luat măsuri stricte pentru reducerea tăierii copacilor în mod ilegal.
Mafia defrișărilor în România. Conform unei statistici la nivel mondial, România trimite mai mulți copaci în SUA decât Austria și Rusia la un loc. Iar dacă din punctul de vedere al calității oferite românilor, precum și în alte domenii vitale, suntem codași, la exportul materialului lemnos suntem în frunte: pe locul trei.
Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor, anunță că ministerul pe care îl conduce a dispus elaborarea unor legi dure, care au dat și primele rezultate. Contrar imaginilor evidente făcute de la altitudine.
“Noi exploatăm legal lemnul, exportăm în America mobilă. Pînă în 2013, ce s-a întîmplat în pădurile din România a fost incalificabil. După aceea, prin măsurile luate, am eliminat 4 milioane de metri cubi furați din pădure.
În momentul de față, se mai taie 400.000 de metri cubi ilegal, dar a scăzut diferența de la 8,8 milioane metri cubi. Vrem să plantăm copaci pe suprafețe defrișate, dar cea mai mare parte din terenuri sunt private și sunt folosite ca fânețe pentru subvențiile venite de la UE”, a anunțat Doina Pană la România TV, în cadrul emisiunii moderate de Victor Ciutacu.