S-au împlinit 127 de ani de la nașterea lui Cezar Petrescu (1 decembrie 1892), romancier, nuvelist și jurnalist aproape uitat astăzi. Mai jos, un portret închinat autorului îndrăgitului volum „Fram, ursul polar”
„Cezar Petrescu e, în opinia mea, unul dintre scriitorii nedreptățiți azi, în ai căror avocat sunt dispus să mă erijez oricând (fără a abandona spiritul critic). A vedea în el doar un autor industrios sau, mai rău, un autor minor de literatură comercială, e o dovadă de malpraxis chiar la oameni serioși; G. Călinescu, care l-a forfecat în Istoria sa... o face totuși pe pagini mai mult decât la unii «mari scriitori». În studiul său proiectat despre romanul românesc contemporan, Mihail Sebastian îl plasa însă între primii șase reprezentanți. Nu exagera prea mult”, apreciază Paul Cernat, critic literar.
Un romancier cu megapropiect
„Industrios, inegal, comercial-gazetăresc e, nu-i vorbă. Dar și un gazetar interbelic de prim-plan (inclusiv co-fondator al Gândirii), un publicist cultivat și, în materie de literatură, nu lipsit de idei stimulative. A fost și unul dintre romancierii (și nuveliștii) noștri cu megapropiect (v. balzaciano-zolista «Cronica românească a secolului XX»). Mai degrabă decât de Zola, l-aș apropia de americanul Th. Dreisier: un moldo-american. Carlist, apoi (după 1945) sărit de nevoie în barca realismului socialist, a comis și producții pe linia partidului (Ai noștri ca brazii, Vino și vezi!) dând totuși clasă, ca profesionist, propagandiștilor de duzină”, mai menționează Paul Cernat în portretul schițat lui Cezar Petrescu.
Și câteva afinități (literare) marca Cernat: Întunecare - unul dintre cele mai bune romane autohtone despre deziluziile generației WW1 (cu o posibilă „continuare” după 20 de ani în Ochii strigoiului).
Aranka, știma lacurilor - prima și, poate, cea mai bună nuvelă gotic-polițistă („de teroare”) a noastră, cu o excelentă narațiune în narațiune despre generalogia tarată a unei familii aristocratice maghiare. De recitit inclusiv în context festiv de 1 decembrie.
Fram, ursul polar - o masterpiece a literaturii noastre pentru copii din toate timpurile.
Calea Victoriei, Oraș patriarhal, Baletul mecanic - cele mai solide contribuții romanești ale sale la „citadinismul” prozei interbelice autohtone.