MAE avertizează cetăţenii români din Spania. Autorităţile au declarat calamitate de nivelul 2
- Lucian Ionescu
- 12 august 2019, 23:17
Datorită puternicelor incendii de vegetaţie din centrul insulei Gran Canaria, Spania, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o avertizare pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în această ţară.
Autorităţile spaniole au încadrat situaţia la calamitate de nivelul 2, conform procedurilor de intervenţie în caz de urgenţă.
„În contextul extinderii incendiului, autorităţile au procedat deja la evacuarea a peste 1.000 de persoane, iar anumite segmente de infrastructură şi drumuri publice au fost închise, fiind activată unitatea militară de urgenţă şi s-a cerut sprijin logistic Comunităţii Autonome Andalucia. Sunt afectate municipiile Artenara, Tejeda şi Galdar", se precizează în comunicatul MAE. dislocat în zonă efective militare şi forţe de protecţie civilă pentru a sprijini eforturile pompierilor pentru stingerea incendiilor. Cetăţenilor români li se recomandă să evite deplasările în zonele afectate, cu respectarea strictă a instrucţiunilor autorităţilor locale.
De asemenea, MAE avertizează că autorităţile spaniole au dislocat în zonă efective militare şi forţe de protecţie civilă pentru a sprijini eforturile pompierilor pentru stingerea incendiilor.
Cetăţenilor români li se recomandă să evite deplasările în zonele afectate, cu respectarea strictă a instrucţiunilor autorităţilor locale.
„MAE menţionează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
În situaţii cu caracter deosebit, cetăţenii români pot apela telefonul unic de urgenţă 112 şi pot solicita asistenţă la Secţia consulară a Ambasadei României la Madrid, telefon: +34649656032.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://meteoalarm.eu/en_UK/0/0/ES-Spain.html, http://madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”, precizează MAE.