MAE atenționează că mai multe drumuri din Bulgaria sunt blocate
- Cristi Craioveanu
- 7 ianuarie 2012, 19:15
Ministerul Afacerilor Externe îi sfătuiește pe românii interesați să meargă în Bulgaria că mai multe drumuri sunt blocate din cauza zăpezii și a vântului puternic.
Mai multe drumuri din Bulgaria, din regiunile Plevna, Smolian și Loveci, sunt aproape blocate, din cauza căderilor abundente de zăpadă, dar și a vîntului puternic, avertizează Ministerul Afacerilor Externe din România. În acest zone se înregistrează ambuteiaje în trafic, deși utilajele de deszăpezire acționează neîntrerupt. MAE îi avertizează, astfel, pe românii care aveau de gând să meargă în Bulgaria să-și amâne călătoria și îi sfătuiește pe cei blocați în trafic să apeleze serviciul unic de urgență la numărul 112. Potrivit aceleiași atenționări emise astăzi după-amiază de MAE, trecătorile Zlatishki, Tvardishki, Varbishki, Vratnik, Petrohan și Troian sunt închise, iar prin celelalte accesul autoturismelor este permis doar dacă acestea sunt dotate cu lanțuri.