"M-am născut Băsescu şi voi rămâne Băsescu"

Este afirmaţia pe care fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu a făcut-o în cadrul unui interviu în care a încercat să lămurească zvonurile care planau la adresa candidaturii sale pentru Parlamentul European, dar şi cu privire la demisia din PDL.

În interviul acordat postului Antena1, Elena Băsescu a declarat că nu are absolut nicio intenţie de a se considera egala tatălui său şi nici de a se compara cu acesta. Decizia de a candida ca independentă a luat-o tocmai din dorinţa de a elimina acuzaţiile de nepotism care i-au fost aduse şi urmând exemplele anterioare, când şi reprezentanţi ai diferitelor partide au renunţat a la calitatea de membru pentru a se înscrie singuri în cursa electorală.

"Sper că aceşti intelectuali care plutesc deasupra partidelor să nu aibă pretenţia să-mi schimb şi numele", a declarat Elena Băsescu, făcând referire la opoziţia care i-a fost declarată de Alina Mungiu-Pippidi. "M-am născut Băsescu şi o să rămân Băsescu", a adugat aceasta, glumind că nu îşi va schimba numele nici măcar în urma căsătoriei.

A crescut la Modrogan

"Ce nu vreţi să recunoaşteţi nici dumneavoastră (presa - n.r.), nici tata este că eu am crescut în Curtea Modrogan", a spus mezina preşedintelui, făcând referire la cele două campanii electorale, din 1992 şi 1996, la care a participat. În ambele cazuri, Elena l-a însoţit pe tatăl său la Vaslui.

Pentru ea, politica este unul dintre domeniile dragi, la care nu renunţă. "Nu vreau să renunţ la a face politică, oricât aş fi de contestată", a conchis aceasta.

Ieri, Elena Băsescu şi-a anunţat retragerea din PDL, pentru a pune capăt speculaţiilor potrivit cărora candidatura i-ar fi fost impusă de tatăl său. "Nu vreau ca PDL să fie pus în situaţia dificilă de a alege între mine şi intelectuali, aşa că am decis să demisionez şi să candidez independent" .

Candidatura sa pe listele PDL a fost contestată în principal de către Alina Mungiu-Pippidi, care a anunţat că nu doreşte să îşi înscrie numele pe aceeaşi listă cu "candidaţii profitori".

Decizia de retragere a fost precedată şi de reacţii ale presei internaţionale cu privire la intenţia sa de a intra în cursa pentru europarlamentare, hotărârea fiindu-i în totalitate susţinută de către preşedintele Traian Băsescu.