LUXUL îmbracă ISTORIA și răsare din piatră seacă

LUXUL îmbracă ISTORIA și răsare din piatră seacă

Anul acesta vor fi inaugurate mai multe centre turistice, care îmbină armonios vestigii istorice cu dotări ultra moderne, pentru a le oferi turiștilor o nouă definiție a luxului.

Cinema privat, centru de conservare a lumii marine, băi termale amenajate în camerele de hotel. Acestea sunt doar câteva din elementele de noutate pe care le-au pregătit administratorii unor hoteluri care se vor deschide anul acesta, potrivit jurnaliştilor de la CNN.

Pe lista locațiilor care vor fi inaugurate în primele trei luni ale anului, se află Ace Hotel din Los Angeles, care va fi inaugurat luna aceasta.Unitatea promite condiţii prietenoase de cazare pentru animalele de companie, pe lângă piscina de pe acoperiş sau teatrul cu 1.600 de locuri. Hotelul va funcţiona într-o clădire din 1927.

În Kyoto, în luna februarie va fi inaugurat hotelul Ritz-Carlton, care va încorpora o casă tradiţională din epoca Meiji, va fi amenajat după principii Zen, iar anumite apartamente vor beneficia de terase în stil japonez, de pe care se poate admira spectacolul celest nocturn.

Pe bătrânul continent prima inaugurare din aces an este pogramată la Amsterdam. Aici va fi dechis în martie hotelul Waldorf Astoria, care cuprinde şase case incluse în patrimoniul UNESCO, reamenajate. În aceeaşi lună, în emiratul Oman va fi deschis un hotel ridicat pe un colţ de stâncă, cu un centru spa, piscine interioare şi de unde turiştii vor putea suprinde peisaje spectaculoase ale Munţilor Hajar.

Ne puteți urmări și pe Google News