Lupte feroce între armata israeliană şi Brigăzile al-Qassam
- Victoria Popa
- 31 octombrie 2023, 18:52
Soldaţii israelieni sunt angajaţi în „lupte feroce corp la corp” în partea de nord a Fâşiei Gaza. Luptele au loc cu Brigăzile al-Qassam, aripa armată a grupării islamiste Hamas, în timp ce armata israeliană continuă ofensiva terestră şi atacurile aeriene în enclava palestiniană, relatează marţi agenţiile DPA şi EFE.
„În timp ce noi vorbim acum, soldaţii noştri luptă pe front (...). Sunt angajaţi în lupte feroce corp la corp, elimină terorişti", a declarat purtătorul de cuvânt Forţelor de Apărare a Israelului (Israel Defense Forces - IDF), Daniel Hagari.
Luptele feroce pune în pericol forțele armate
„Acest tip de luptă ne pune în pericol forţele şi implică un preţ ridicat”. Aşadar „săptămânile următoare vor necesita rezistenţă şi răbdare din partea noastră, a tuturor”, a continuat oficialul israelian. Acesta a mai spus că „sute de ţinte ale organizaţiei teroriste criminale Hamas” au fost lovite în „atacuri coordonate terestre şi aeriene”.
Armata israeliană a anunţat mai devreme că a atacat militanţii Hamas în interiorul vastei reţele de tuneluri subterane din Fâşia Gaza, neutralizarea acestor tuneluri fiind obiectivul principal al operaţiunii terestre.
Imagini difuzate de armata israeliană arată soldaţii acesteia înaintând prin moloz printre clădirile în ruine distruse de bombardamente, în timp ce Ministerul Sănătăţii din Gaza a actualizat marţi bilanţul victimelor la 8.525 de morţi şi 21.543 de răniţi. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins orice armistiţiu umanitar.
Fâşia Gaza - un „cimitir” pentru copii
Potrivit ONU, care a descris câmpul de luptă din Fâşia Gaza drept un „cimitir” pentru copii. Situaţia umanitară este „dezastruoasă”. Continuă să se agraveze pentru cei 2,4 milioane de locuitori ai enclavei palestiniene. În urma blocadei israeliene nu mai au acces la apă, alimente, energie şi combustibil.
„Gaza a devenit un cimitir pentru miile de copii şi un infern pentru toţi ceilalţi”, a declarat un purtător de cuvânt al UNICEF, agenţia ONU dedicată protecţiei copiilor. Atacurile israeliene asupra Fâşiei Gaza provoacă zilnic moartea a circa 420 de copii palestinieni. Ei plătesc cel mai mare preţ uman al războiului în această enclavă. Sunt 3.747 de copii ucişi până în prezent, plus alţi 940 dispăruţi”, a semnalat UNICEF.
Brigăzile al-Qassam au semnalat lupte feroce în desfăşurare în partea enclavei palestiniene
După ce s-a axat pe bombardamente masive în prima fază a ripostei ce a urmat atacului surpriză al Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie, care a provocat peste 1.400 de morţi şi peste 5.000 de răniţi, armata israeliană a intensificat, începând de vineri ,şi mai mult atacurile aeriene. A început desfăşurarea progresivă de trupe la sol în partea de nord a Fâşiei Gaza.
Brigăzile al-Qassam au semnalat la rândul lor marţi lupte în desfăşurare în acea parte a enclavei palestiniene. Au fost atacate mai multe locuri în jurul oraşului Gaza. Braţul armat al Hamas susţine că a atacat cu rachete anti-tanc blindate şi tancuri israeliene, informează AGERPRES.