Premierul Emil Boc a anunţat că Executivul va cere Parlamentului procedură de urgenţă pentru aprobarea unui proiect de lege privind interzicerea cumulării salariului cu pensia.
"Vom merge până la capăt pentru ca această soluţie să fie reglementată", a afirmat Boc, la scurt timp după ce Curtea Constituţională a decis că ordonanţa de urgenţă este neconstituţională. "Ştiam încă de la început că această măsură nu va fi primită cu aplauze de cei care îşi vor pierde privilegiile", a comentat Boc, subliniind că "înţelege ce presiuni s-au făcut pentru ca măsura să nu intre în vigoare".Prim-ministrul a comentat că, deşi îi este greu să înţeleagă motivaţia Curţii, "decizia va fi respectată".
Premierul a precizat că Guvernul va merge mai departe în lupta împotriva "pensiilor şi salariilor de lux", pentru a pune capăt "dezmăţului pe bani publici".
Alte idei enunţate de Emil Boc:
- Rămân la părerea că prin ordonanţa 230 nu am îngrădit dreptul la muncă, ci dezmăţul pe banul public.
- Pentru sute de mii de oameni din această ţară bugetul de stat este un sac fără fund.
- Nu este normal ca o persoană să cumuleze şi pensie, şi salariu.
- Boc a dat din nou exemple ale celor vizaţi de această măsură- personalul diplomatic, magistraţii şi Autoritatea Aeronautică
- Ţinta acestui act normativ nu o reprezintă profesorii pensionari, medicii, actorii sau însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi, ci dezmaţul pe banii publici.
Iliescu: "Decizia CC salvează Guvernul de la o mare "gafă"
Preşedintele de onoare al PSD a declarat că Guvernul ar trebui să salute decizia CC de a declara neconstituţională OUG de interzicere a cumulului dintre salarii şi pensii pentru că, prin aceasta, Executivul este salvat de la o mare "gafă" şi "prostie".
"A fost greşeala Guvernului. Aşa că Guvernul ar trebui să salute faptul că, iată, Curtea Constituţională îl salvează de la o prostie. Şi să facă bine să lase lucrurile în matca lor firească. Şi de aici înainte să tragă şi o învăţătură de minte: să nu mai ia decizii pripite fără să studieze întâi cauza pe care vrea să o abordeze", a precizat Iliescu, citat de Mediafax.
Fostul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, a salutat decizia Curţii Contituţionale. "Verdictul CC vine să facă dreptate şi persoanelor obişnuite. În privinţa celor privilegiaţi, Guvernul se va gândi cu siguranţă la o altă soluţie", a spus Câmpeanu, pentru evz.ro.
Conflict de interese
Curtea Constituţională a hotărât, astăzi, că ordonanţa care interzice cumularea pensiei cu salariul de la stat este neconstituţională.
"Cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepţia, constatând că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului este neconstituţională deoarece afectează drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie, privind dreptul la muncă şi dreptul la pensie, contravine art.115 alin.(6) din Legea fundamentală", se arată în comunicatul Curţii. Hotărârea vine la o săptămână de la sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea Ordonanţei de Urgenţă a Cabinetului Boc.
Deliberările s-au desfăşurat în contextul în care mai mulţi judecători ai Curţii încasează simultan şi pensie, şi salariu.
Este vorba despre fostul procuror general al României Nicolae Cochinescu (pensie de serviciu de 9.951 de lei şi venit suplimentar de la stat de 125.731 lei), Acsinte Gaspar (pensie de serviciu de 8.993 de lei şi un venit în plus de 79.714 de lei), Aspazia Cojocaru (pensie de serviciu de 7.388 de lei şi venit în plus de 78.282 de lei), Ioan Predescu (pensie de serviciu de 7.388 de lei şi venit suplimentar de 76.897 de lei), şi Gabor Kozsokar (pensie de serviciu de 9.095 de lei şi venit de 110.451 de lei).
Ordonanţă contestată de Avocatul Poporului Avocatul Poporului, Ioan Moraru a apreciat, în motivarea excepţiei înaintate Curţii Constituţionale, că măsura Guvernului "echivalează practic cu o expropriere" şi limitează "dreptul la muncă, cât şi drepturile economice, sociale şi culturale prevăzute în legislaţia internaţională".
Potrivit Constituţiei, “nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. Revolta pensionarilor
Ordonanţa a provocat reacţii puternice în rândul mai multor categorii socio-profesionale.
Actorii Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Stela Popescu, Ileana Stana Ionescu, Alexandru Arşinel se numără printre cei care au contestat controversata măsură care îi obligă să aleagă între pensie şi salariu.
În ciuda protestelor, guvernul susţine că interdicţia cumulului pensiei cu salariul nu aduce atingere dreptului la muncă şi dreptului la pensie, deoarece pensionarii care vor să lucreze au la dispoziţie şi alte modalităţi de a-şi rotunji veniturile, printre care plata cu ora, încheierea convenţiilor civile sau salariul dobândit în sectorul privat.
Premierul Emil Boc a explicat, la sfârşitul săptămânii trecute, că decizia este "morală şi realizează un act de dreptate în sistemul public privind modul în care este gestionat bugetul public".
Potrivit lui Boc, interdicţia cumulului pensiei cu salariul nu aduce atingere dreptului la muncă şi dreptului la pensie deoarece pensionarii care vor să lucreze au la dispoziţie şi alte modalităţi de a-şi rotunji veniturile, printre care plata cu ora, încheierea convenţiilor civile sau salariul dobândit în sectorul privat.
Personalul diplomatic, magistratura şi Autoritatea Aeronautică civilă sunt exemplele date de prim-ministru ca "ţintele" măsurii.
Parlamentarii sunt printre singurii care nu au emoţii că vor trebui să aleagă între pensie şi salariu, fiind uitaţi de Emil Boc în avântul de a tăia excepţiile prin Ordonanţa 230.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:10.