Pentru că nu este cadru universitar, seful secției de pediatrie III a fost destituit. În locul lui ar putea fi pusă nevasta doctorului Mircea Cinteză, fost ministru al Sănătății, actual membru al Senatului UMF
Aproape 20 de persoane, părinți ai unor pacienți și cadre medicale, au protestat, ieri, în fața Spitalului „Marie Curie” din Capitală. Motivul: dr. Adrian Stanciu, șeful Secției de Pediatrie III, a fost destituit pe motiv că nu este cadru universitar.
„Senatul UMF decide schimbarea șefilor de secții“, explică managerul spitalului, Daniel Buzatu. Completează academicianul Ioanel Sinescu, rectorul UMF „Carol Davila”: „Amendamentul adus Legii 95/2006, aprobat anul trecut în noiembrie, spune că în toate clinicile universitare directorul medical și șefii de secție, unde se lucrează cu studenții și rezidenții, trebuie să fie cadre universitare. Senatul UMF este obligat să respecte legea. (...) Cel mai probabil, șef al secției va fi dr. Mihaela Bălgrădean”.
Părinții pacienților, însă, nici nu vor să audă! „Doctorul Stanciu ne-a salvat copiii, ne-a ajutat și material când am avut nevoie. E absurd să schimbi un medic bun doar pentru că nu are o hârtie! Vin unii din Anglia la el să le trateze copiii!“, spunea o mămică revoltată.
A primit vestea destituirii în concediu
Și colegii de secție ai doctorului destituit sunt revoltați.
„Lucrez cu dânsul de 5 ani și n-am mai văzut un astfel de om, care să trateze cu atâta dragoste pacienții. E absurd să-l schimbi pentru o hârtie! Și l-au anunțat în concediu de decizia asta. Luni, când s-a întors la muncă, i-au spus oficial. Atunci domnul doctor s-a supărat, spunea că se gândește să-și dea demisia dacă nu va fi repus în funcție. Și-a prelungit concediul cu 30 de zile, că de ani buni nu-și lua nici măcar jumătate din el! Și-a închis telefonul și nu mai vrea să știe de nimeni”, spune una dintre colegele medicului destituit.
Înlocuit de soția unui fost ministru?
Una dintre colegele doctorului destituit spune că în spital se zvonește că, de fapt, schimbarea din funcție a lui Adrian Stanciu ascunde cu totul altceva. „Nouă ni s-a spus că o să vină șef doctorița Eliza Cinteză, soția fostului ministru Mircea Cinteză“. Culmea e că acesta din urmă este chiar membru al Senatului UMF, organul academic care a luat decizia de a-l schimba din funcție pe doctorul Stanciu. „Nu a fost decis înlocuitorul. Acum (n.r. - ieri, la ora ora 15.30) sunt în ședința Senatului UMF, vom decide regulamentul pentru numirea noilor șefi. (Întrebare EVZ: Dar numele soției dumneavoastră a fost vehiculat pentru această poziție?) Nu știu să vă spun, cineva va fi. Deocamdată stabilim regulile“, a declarat prof. univ. dr. Mircea Cinteză. Soția dânsului, medicul specialist în cardiologie pediatrică Eliza Elena Cinteză, este șef de lucrări la Universitatea de Medicină „Carol Davila” din Capitală.