Încep înscrierile la clasa pregătitoare. Cum arată cererea-tip publicată de Ministerul Educației. FOTO

Sursa foto: Arhiva EVZ

Cererea-tip de înscriere la clasa pregătitoare în anul școlar 2021-2022 a fost publicată de Ministerul Educației. Înscrierea copiilor începe luni, 29 martie 2021.

Luni, 29 martie 2021, încep înscrierile la clasa pregătitoare şi au loc până pe 28 aprilie 2021. Ordinul de ministru a fost publicat în Monitorul Oficial. Părinții vor trebui să completeze cererile (foto), apoi pot să le transmită online sau să le depună personal la școala care aceștia solicită înscrierea copiilor.

Ce s-a schimbat faţă de anii trecuţi

Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului dispare pentru cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021.  „Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.

În situația copiilor menționați, care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar”, potrivit metodologiei.

 Cum arată Cererea-tip publicată de Ministerul Educației FOTO

Prima etapă:

10 – 11 mai 2021 – Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;

11 – 18 mai 2021 – Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;

20 mai 2021 – Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

A doua etapă:

21 mai 2021 – Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar;

24 mai – 31 mai 2021 – Depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;

4 iunie 2021 – Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare. În perioada 1 septembrie – 10 septembrie 2021 – Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. Mai multe detalii puteţi citi aici.