Lumini și umbre în PSD. Viorica Dăncilă, primul pas spre Cotroceni

Lumini și umbre în PSD. Viorica Dăncilă, primul pas spre Cotroceni

Viorica Dăncilă mai are un hop de trecut pentru a fi prezidențiabilul social-democraților: validarea candidaturii, votată ieri în CEx, de delegații la congresul din 3 august. La cum i s-au aliniat și astrele, dar și oamenii, lidera PSD nu are nicio emoție. Griji au cei din jur, care își bat capul pentru o strategie câștigătoare, alta decât că Dăncilă este blândăși neconfl ictuală, că vrea pace în lume. Pentru că nu merge la Miss World, ci intră într-o luptă în care competitorii nu se vor sfi i să-i facă praf toate intențiile ei bune.

Ședințele Biroului Permanent și Comitetului Național Executiv ale PSD au avut loc la Palatul Parlamentului care, vacanță fiind, este pustiu și neprietenos. În față, muncitorii adunau după concertul de aseară. Unul fredona melodia lui Bon Jovi, „I’ Die For You” care te face să fugi cu gândul la „toți oamenii președintelui”, de fapt oamenii care se perindează la fiecare președinte, acum Viorica Dăncilă. Mai precis, la Mihai Fifor, secretarul general al PSD, umbra liderei.

Înainte de CEx, secretarul general i-a tras o odă în direct, să o îmbărbăteze probabil. Nu a spus ceva nou, declarația sa se înscrie în strategia de consolidare a imaginii de „om bun” a urmașei lui Liviu Dragnea. „Viorica Dăncilă este tot ce nu a reușit să fie Klaus Iohannis, o persoană care respectă legea, Constituția și e capabilă să intre în cursa pentru Cotroceni.

S-a încercat să i se formeze o imagine falsă, conduce guvernul și o face destul de bine, a preluat partidul într-un moment delicat. Sondăm în fiecare săptămână și suntem tot mai încrezători în șansele noastre”, a declarat Fifor la Antena 3 înainte de începerea reuniunii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Toate drumurile duc la Marcel

Primii care au ajuns, cu greu, din cauza semiîntunericului de pe holurile pustii ale palatului, la locul faptei, au fost primarii de la Sectoarele 5și 6. Daniel Florea și Gabriel Mutu. Florea, care a candidat pentru a doua funcție în PSD la congresul din iunie, s-a postat în fața microfoanelor. A vorbit despre „candidatul redutabil” Viorica Dăncilă care, crede el, nu doar că va intra în turul doi, dar va câștiga fotoliul de la Cotroceni. A mai vorbit despre unitatea partidului. Apoi, s-a intersectat cu Mutu, căci amândoi aveau aceeași direcție: biroul lui Marcel (Ciolacu-n.red).

Nu se știe de ce, dar majoritatea celor veniți mai devreme, după ce localizau sala ședinței, coborau „la Marcel”. Acolo, în fața fostului birou al lui Liviu Dragnea, acum al actualului președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, lumina răzbătea doar pe ferestre, că nu știai dacă-s zorii zilei sau amurgul. Ofițerul de pază a țâșnit imediat din scaun cum a văzut jurnaliști. Am evitat o discuție inutilă, pentru că am aflat mai multe de la personalul tehnic. Și anume că, „domnul președinte vine devreme întotdeauna și stă acolo, în biroul lui”.

Oșeanul care-l vrea pe Ponta

 Un alt personaj care s-a învârtit în jurul camerelor până și-a dat cu părerea, înainte de ședință, a fost președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, „un alt filosof al partidului”, cum l-au persiflat unii colegi mai experimentați. Acesta a mers cu pronosticul și mai departe: Dăncilă rade tot în partid, triumfă și în primul tur și se bate parte-n parte cu Iohannis. Tânărul lider din nord mai crede că Victor Ponta trebuie cooptat la guvernare, indiferent dacă Pro România o susține sau nu pe Viorica Dăncilă.

Altădată epatant, acum șters și plictisit

 Tot din umbră, la propriu, a apărut și președintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici. Nu în alaiul președintei, ci singur. Cu pantalonii până la glezne, pantofi de lac și sacou cambrat, ar fi putut trece drept un aspirant, „cam copt”, la o defilare pe podium. Asta, dacă nu șiar fi vârât sub braț un maldăr de dosare. Asta, dar și mina încruntată l-au făcut să arate ca un perceptor. Nu părea nici extaziat, dar nici distrus că nu mai este în cărți, doar singur a decis să renunțe la candidatura internă. Nici de grija contribuabililor nu părea apăsat, ca ministru al finanțelor. A vorbit la telefon și a intrat direct în sala de ședință.

Duelul blondelor

Gabriela Firea a apărut tot din întuneric, însoțită de consiliera sa. Îmbrăcată într-o rochie de mătase, verde ca bradul, lidera social-democrată pășea greu și apăsat, „ca o nevastă de general”, cum ar zice militarii. Firea are aceeași strategie la toate ședințele PSD: vine mai repede, să fie sigură căși poate duce spiciul lung până la capăt în fața camerelor de luat vederi. Ieri, era cât pe ce să fie lăsată baltă deoarece exact când a spus „ne vedem la sfârșit”, din sens opus a apărut Viorica Dăncilă. Cu alai, ca de obicei. Fie i se bagă în suflet, fie lidera PSD a adoptat principiul „ține-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape”, dar Paul Stănescu, președintele de la Olt, susținător declarat al Gabrielei Firea, era lipit, la propriu, de Viorica Dăncilă. Acesta nu s-a sfiit să-i mai spună o dată, după ce a condus-o galant în sală, că „are comanda în altă parte”. Premierul purta un deux-piece elegant și în urma ei a rămas o dâră de parfum de calitate. Ca de obicei, a dat o atenție deosebită machiajului.

Și de această dată, Viorica Dăncilă s-a manifestat în stilul care i-a cucerit pe mulți social-democrați și care au făcut o virtute din răbdarea și capacitatea ei de a fi „mămoasă”.

Premierul a spus că a început un dialog cu Victor Ponta, dar nu a recunoscut că i-ar fi oferit două portofolii de miniștri în scimbul susținerii la alegeri. Deși sunt parteneri de guvernare de atâta timp, Viorica Dăncilă a spus că a avut cu ALDE „un început de discuții”. Ea se bazează pe faptul că oamenii lui Tăriceanu sunt responsabili și că nu vor ieși de la guvernare.

Strategie de culoar

Se pare că sunt mulți social-democrați care chiar cred în șansele Vioricăi Dăncilă de a câștiga alegerile prezidențiale. Ei s-au aliat într-o echipă de strategi care să ducă în țară vestea și să-i convingă pe cetățeni să o voteze pe lidera lor. Deocamdată, argumentele ar fi legate de faptul că este femeie (și o votează femeile), este calmă, este mamă, este coerentă, este hotărâtă, este onestă. Un tur doi cu Iohannis de exemplu, i-ar scoate și mai mult în evidență aceste calități, cred strategii de ocazie, dar bine intenționați. Cea mai mare provocare ar fi să o poată lipi de un mare lider mondial, de exemplu Trump. Dar se lucrează la asta. Și la altele.

 

Sondajele care spulberă visurile

La reuniunea PSD a venit și sociologul Marius Pieleanu care le-a dat o veste năucitoare. Potrivit sondajelor făcute de acesta, PSD se clasează pe locul trei, după PNL și USR. PSD ar obține 26%, PNL, 31% și USR-PLUS, 28%. Același sondaj dă ALDE la 5% și Pro România la 3%. Dacă s-ar contabiliza procentele acestora din urmă și dacă ALDE și Pro România ar susține din start candidatul PSD, doar așa Viorica Dăncilă ar putea intra în turul doi la intențiile de vot de acum.