Bucurie, artă, dăruire. O expoziție Horea Paștina la Galeria Romană. Un dar.
„Fericit poporul care cunoaște strigăt de bucurie. Ascult și privesc. Lumina. Bunavestire. Bunavestire cea de toate zilele. Lumina vine de la Răsăritul Cel de Sus. Schimbarea la față. Cerșesc. Cer cer. Cer cerul. Bine este nouă să fim aici. Străin sunt eu pe pământ. Cană fără toartă.” – Horea Paştina.
„Dacă am ști să ne bucurăm de lumea aceasta, de simplitatea ei, ce fericiți am fi”. „Cei care aleargă după bogății, cei care au bogății nemăsurate câte de săraci sunt, de fapt?!”…
În lumea aceasta este mult zgomot. Zgomot pentru nimic, uneori. „Mergeți și vedeți ce se întâmplă în oraș. Unele expoziții, unele lucrări. Se experimentează… Lumea aceasta … este greu să te regăsești în ea. Arta trebuie să ofere bucurie. Nu trebuie să strici darul pe care l-ai primit”.
Arta sa oferă liniște și bucurie. Oare nu se simte singur?
„Nu, pentru că nu trăiești, și nu faci ce faci, și nu crezi singur. Aici, la Galeria Romană se conservă ceva”. Da. De multe ori, însetat și întristat, intri în spațiul Galeriei Romane și te adapi la izvorul frumuseții, al liniștii sufletești, al bunului gust. Chiar al credinței(alegerea fiecăruia), îndrăznești să gândești.
„Lumina vine de la Răsăritul Cel de Sus”, ne reamintește artistul. După vorbele acestea, îți extragi ochii din bunătatea privirii lui Horea Paștina și te întorci în realitatea expoziției.
Este interesant cum, venind din afara galeriei, dintr-un mare zgomot, dintr-o alergătură, printre autobuze, mașini, oameni grăbiți, oameni speriați, îngrijiorați, cu ochii pe jumătate ascunși de măștile medicale… intri aici și, după câteva clipe, simți că te odihnești.
Este efectul pe care îl are asupra ta lumea liniștită și tainică a lui Horea Paștina. Lumea blândă și primitoare.
„Lumina vine de la Răsăritul Cel de Sus”. Am făcut de câteva ori turul expoziției. Am privit de mai multe ori fiecare lucrare. Când singură, când alături de Horea Paștina.
Ne-am plimbat prin lumea lui blândă și tainică, lumea care dăruiește lumină, până când intensitatea emoției mele a crescut suficient ca să întind mâna spre o lucrare și să aștept un răspuns. Fără întrebări directe.
Aici … sunt două câmpii – peisaje. Uite linia orizontului. Subiectul ăsta îl abordez încă din anii `80… și vezi, aici este Potirul”… „Lumina vine de la Răsăritul Cel de Sus, de la Dumnezeu”.
Urmează tăcerea, dar inima vibrează și încearcă să urmărească drumul prin câmpie, și, la un moment dat, la orizont, apare Crucea- călăuzitoare, spre Lumină. Te uiți, culoarea folosită parcă dă un pic de răceală, te întrebi ce încercări te pot aștepta, peste ce poți da. Dar lumina culorilor îți dă speranță și încredere. Crucea apare aproape în toate lucrările. Ai credința că vei reuși.
Ne continuăm „plimbarea” prin lumea blândă a lui Horea Paștina. Bucuria privirii și descoperirii crește cu fiecare pânză: că este vorba de o turlă – „Unimea”, de cele trei turle – „Treimea”, de o fereastră, de o ușă... Câtă emoție poate naște o fereastră imaginată de Horea Paștina!
Câte întrebări îți poți pune privind o ușă. O ușă, pictată în culorile acelea calme, fără zgomot, o ușă care nu „scârțâie”. „Câte se pot ascunde după ușa aceea! Câte lumi!”, spune artistul. Unele uși, unele ferestre sunt închise, dar mai încolo, laolaltă, ușă și fereastră, îți dau voie să zbori, să pleci în lume sau doar să arunci oprivire asupra ei.
Ești liber să pleci, să rămâi, să visezi, să le închizi… Dacă pleci te așteaptă „Dealul”. Poți să îl urci în zig-zag, cu opriri, e mai ușor, sau poți să îl urci pieptiș. Drumul va fi mai greu, dar ce satisfacție vei avea când vei ajunge sus! Sus. Mai aproape de Lumină. „Lumina vine de la Răsăritul Cel de Sus”.
Autoportret
O nouă lucrare: „Cană fără toartă”. „Uite, aici este autoportretul meu!”, spune Horea Paștina. Nu mă mir cu voce tare, mă uit și … „nu există om fără păcat”, continuă. Mă uit la artist, mă uit la tablou: „Cană fără toartă”. Un vas. Oricare dintre noi este un vas în care încap bune și rele.
Depinde de noi.
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie, Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa, Doamne, împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, ca binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.” ( Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul ).
De când l-am cunoscut pe Horea Paștina am rămas cu o oarecare sfială să mă apropii de el. Are, așa, un aer de ascet. Poartă și emite aceleași culori și aceeași lumină ca și tablourile sale. Nimic nu țipă. Îți spune cuvintele șoptit, parcă să nu le sperie când se rostoglesc în lumea aceasta zgomotoasă. Vorba șoptită, pictură șoptită. Pictură tainică.
Artistul spune că parcă ar fi „o perdea” peste lucrările sale. Eu spun că „o ceață”. Oricum, dacă vrei și simți, pot fi înlăturate.
Culorile din tablourile sale sunt calme și bune. Nimic nu strigă pentru că simbolurile folosite sunt foarte puternice: Potirul, Crucea, Doi pești, Trei pâini. Toate te fac să ridici privirea, să aștepți lumina, Lumina care „vine de la Răsăritul Cel de Sus”.
Te bucuri, te împrospătezi, simți nevoia să vezi de mai multe ori expoziția, să te plimbi prin lumea bună și luminoasă a lui Horea Paștina.
Împrumuți din toate acestea și rămân la tine când te întorci în strada zgomotoasă. Poți dărui puțină lumină, bunătate și calm și lumii acesteia de care ești legat.
Galeria Romană, din bulevardul Lascăr Catargiu, nr, 1, vă așteaptă să vă bucurați de expoziţia:
„Lumina vine de la Răsăritul Cel de Sus”, în perioada 10 august – 8 septembrie 2020.
Programul de vizitare: Luni-vineri: 10:00-18:00. Sâmbătă: 10:00-15:00.