Lumea statuilor funcționează după reguli diferite de ale noastre, muritorii de rând. Condamnate să repete la nesfârșit aceeași clipă, statuile au nevoie de o anume măreție stoică, ca să-și poată înfrunta destinul eroic.
Tovarășul Stalin era o stârpitură, abia trecea de un metru și jumătate înălțime – dar statuia ce i-a fost ridicată de slugile sale umile, în buza parcului Herăstrău, era cât o vilă cu două etaje. La fel și cu statuia grofului Brukenthal, recent dezvelită la Sibiu: e cât căsoiul.
Constrânse să trăiască permanent sub privirile publicului, statuile nu pot ieși în piața mare îmbrăcate oricum. Amintiți-vă de scandalul stârnit de statuia împăratului Traian, ieșită pe Calea Victoriei fără izmene! De aceea, lacheii care i-au ridicat tovarășului Lenin statuie privind spre Arcul de Triumf au dotat-o cu o manta largă, largă - din care urmașii au putut lesne croi calul masiv de bronz pe care stă, astăzi, statuia regelui Carol, cea din fața Palatului. Poate din aceleași motive de viitor ecvestru, matrioșka de bronz de la Sibiu are rotunjimi ce amintesc de sponsorul producător de cozonaci.
Tovarășul Karl Marx n-a avut cine știe ce statuie prin București: învățăturile sale deranjau, în plin capitalism monopolist de stat revopsit în ”socialism”. Dar dacă vătafii comiterniști ar fi apucat să-i ridice o statuie corespunzătoare, oare l-ar fi înfățișat primindu-și tainul secret, de la cumnatul său, șeful poliției prusace? Evident, nu! Gesturile statuilor trebuie musai să ilustreze corolarul unei vieți! Așa și cu guvernatorul Brukenthal: mâna sa dreaptă face un gest ferm, în jos, cu degetul întins, arătând picioarele. Monumentul sibian sărbătorește acea clipă eroică, astrală care a dat sens mandatului său de guvernator al Transilvaniei. 28 februarie 1785, orele 10: groful face semn călăului Grancea să înceapă execuția lui Horea. Și arată cu degetul: zdrobește-i mai întâi picioarele!
Le este greu statuilor, singure în piața mare. De aceea au fost inventate grupurile statuare. Iată spre exemplu statuia lui Leopold al II-lea, proprietarul întregului Congo. Ca să nu se simtă singur, e înfățișat având în jur pe congolezii pe care i-a civilizat, tăindu-le ba o mână, ba un picior. Poate în anii ce vin, ca să nu-i fie urât grofului, i se vor alătura câteva figuri evocatoare: de-a dreapta sa, Anton pădurarul, cu 100 de galbeni în mână - prețul sângelui lui Horea și Cloșca. De-a stânga sa, Moisă tatăl și fiul, numărându-și cei 30 de galbeni - primiți pentru vânzarea lui Crișan.
Oricât ar fi de măreață, eroică și evocatoare, o statuie e prin forța lucrurilor… nemișcată. Pentru a compensa, s-au inventat diverse jocuri de ape. Iată, la Bruxelles e o statuie faimoasă, a unui băiețel care urinează. Poate ar fi nimerit ca și la Sibiu să montăm un robinețel în mijlocul anteriului lui Brukenthal și un țăran român, cu ițari și opinci, la picioarele sale. Ca groful să nu urineze în gol…
Și ca să întregim semnificația monumentului.