Președintele României, Klaus Iohannis, s-a alăturat, joi, președintelui Franței, Emmanuel Macron, cancelarului Germaniei, Olaf Scholz şi premierului Italiei, Mario Draghi, într-o vizita de la Kiev. Iohannis a fost întâmpinat în gara de la Kiev de Olha Stefanişina, vicepremierul Ucrainei pentru Integrare Europeană. Deoarece a vizitat localitatea Irpin, unde s-au dat lupte grele, lumea se întreabă dacă președintele a purtat vestă antiglonț.
Președintele României, Klaus Iohannis: „Mă aflu astăzi la Kiev, alături de președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și prim-ministrul italian Mario Draghi, pentru a ne arăta sprijinul puternic și solidaritatea deplină față de Președintele Zelenski și de poporul ucrainean. Această agresiune ilegală, nejustificată și neprovocată din partea Rusiei trebuie să înceteze”.
În timpul vizitei mai multe alerte de bombardament au răsunat joi, la Kiev, unde președintele Klaus Iohannis și președintele francez Emmanuel Macron se află în vizită împreună cu cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Mario Draghi.
Opinia publică a fost curioasă să afle dacă președintele Iohannis a purtat sau nu o vestă antiglonț
Câteva opinii au fost exprimate la Antena 3: „Eu unul aș zice că ar fi trebuit să poarte. Și nu numai el, ci și ceilalți lideri, pentru că este o zonă de război. Și noi am fost în diverse zone de conflict, în Africa, în anii '90, și atât militarii, cât și civilii aveau mijloace de protecție”, a spus jurnalistul Val Vîlcu.
De asemenea, în aceeași emisiune Corneliu Dobrițoiu, general în rezervă și fost ministru al Apărării, a declarat: „Poate să fie vestă, poate să fie maiou antiglonț. Ceea ce este foarte bine în timp este că liderii principalelor țări europene au văzut dezastrul războiului generat de Rusia în mod neprovocat. Și văzâd acel dezastru și-au putut imagina cu ușurință dezastrul umanitar declanșat de război”.
Este posibil ca Iohannis să fi purtat o vestă antiglonț discretă
Dar nu același lucru se poate spune în cazul lui Florin Cîțu, a cărui vestă antiglonț era vizibilă pe sub acel hanorac pe care-l purta în Ucraina în aprilie. Acesta a mărturisit că vesta antiglonț i-a fost dată de către cei de la SPP.
„Era o vestă de purtat pe sub hanorac, era o vestă albă. Vestele negre au şi tot felul de buzunare. Era o vestă albă de pus pe sub haine. Cred că atunci poate hanoracul era mai strâmt şi, de aceea, se vedea. Sunt veste de interior şi veste de exterior. Colegii de la SPP sunt cei care mi-au dat vesta, aşa că puteţi să îi întrebaţi, dar am dat-o jos după ce am plecat din zona aceea.
Când ieşi din Kiev sentimentul este bizar, pentru că toată lumea este în alertă tot timpul, lumea este încă în alertă. Sunt puncte de control şi chiar dacă erai cu coloană oficială, totuşi se uitau foarte atent la fiecare. Plus că s-au verificat documente foarte atent şi la intrarea şi ieşirea din Ucraina.
Până la urmă, există acest sentiment, dar e bine că oamenii găsesc puterea să meargă mai departe. Am văzut cafenele, restaurante care erau deschise. Repet. Acest congres pe care l-a ţinut preşedintele Zelenski este un semnal foarte important pentru comunitatea internaţională, pentru că acum trebuie să ne concentrăm pe reconstrucţia Ucrainei”, declara Florin Cîţu.
Sursa foto: Twitter.