Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația. Martin Puchner la Bucureşti

Sîmbătă, 20 aprilie, ora 17.00, îl puteţi întîlni pe Martin Puchner (Byron and Anita Wien Professor la Universitatea Harvard), la Cărtureşti Verona Demisol, unde va lansa volumul Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația (traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto), recent publicat de Editura Polirom, în colecţia „Historia”

Invitaţi, alături de autor:

Cătălin Partenie (conf. univ. dr. SNSPA)

James Christian Brown (lector Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti)

 

Autorul se va afla luni, 22 aprilie, la ora 13.00, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Sala 804, etajul VIII (Blvd Expoziţiei 30A; Bucureşti), unde va susţine conferinţa „Lessons from History: What Previous Writing Revolutions Can Tell Us About the Internet?”, urmată de un dialog cu Cătălin Partenie şi Alfred Bulai.

 

Martin Puchner ne poartă într-o călătorie fascinantă de-a lungul istoriei, în care ne dezvăluie rolul esenţial al literaturii în configurarea lumii de astăzi. Cu ajutorul a 16 texte fundamentale selectate din peste 4.000 de ani de literatură universală, ne arată cum a inspirat scrierea ascensiunea şi decăderea imperiilor şi naţiunilor, naşterea ideilor filosofice şi politice şi a credinţelor religioase. Vedem cum învăţăturile orale ale lui Buddha, Confucius, Socrate şi Iisus au fost transcrise de discipolii lor. Facem cunoştinţă cu Murasaki, o doamnă din Japonia secolului al XI-lea, autoarea primului roman din istorie, Povestea lui Genji. Îi urmărim pe Miguel de Cervantes, părintele romanului modern, luptînd cu piraţii şi pe Goethe inventînd conceptul de literatură universală. Puchner ne poartă în Troia, Pergam şi China, stă de vorbă cu laureaţii Premiului Nobel Derek Walcott în Caraibe şi Orhan Pamuk la Istanbul. El ne oferă mai mult decît o istorie a literaturii sau a tehnologiilor scrierii, arătînd cum cărţile au influenţat istoria şi cum literatura ne-a transformat planeta într-o lume scrisă.

 

„O privire fascinantă asupra evoluţiei scrierii în ultimii 5.000 de ani.” (The Times)

 

Martin Puchner este Byron and Anita Wien Professor la Universitatea Harvard, unde predă literatură comparată. A primit numeroase premii pentru cărţile sale, care abordează teme diverse, de la filosofie la artă. Bestsellerul său în şase volume, The Norton Anthology of World Literature, şi cursurile de la HarvardX MOOC (cursuri online deschise), adresate studenţilor din întreaga lume, acoperă patru mii de ani de literatură. Locuieşte în Cambridge, Massachusetts.