LUKOIL reduce investițiile și COLABOREAZĂ cu CHEVRON

LUKOIL reduce investițiile și COLABOREAZĂ cu CHEVRON

Una dintre cele mai mari companii energetice din Rusia, Lukoil, se aşteaptă ca anul viitor plata dividendelor să fie la un nivel similar celui din 2014, în timp ce programul de investiţii va fi redus cu două miliarde de dolari, la 14 miliarde de dolari, a anunţat, vineri, directorul general Vagit Alekperov, scrie Agerpres.

Compania rusească intenţionează să dezvolte un proiect în Nigeria împreună cu grupul american Chevron, le-a declarat jurnaliştilor Vagit Alekperov.

Lukoil încearcă să-şi dubleze producţia din afara Rusiei datorită celui mai ambiţios proiect al său, West Qurna-2, din Iraq. De asemenea, compania dezvoltă proiecte în Africa de Vest.

În România, Lukoil se află pe locul al treilea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, cu un lanţ de 301 de benzinării. De asemenea, compania gestionează nouă depozite de carburanţi. În cadrul operaţiunilor din România ale Lukoil sunt angajaţi circa 3.500 de angajaţi, din care 2.500 pe platforma de la Petrotel.