Lui Biden îi derapează memoria tot mai grav. Ce fel de președinte ar fi? (VIDEO)

Lui Biden îi derapează memoria tot mai grav. Ce fel de președinte ar fi? (VIDEO)

Joe Biden a făcut luni o deplasare electorală în Ohio, ocazie cu care a manifestat mai multe derapaje mentale stânjenitoare, care dau apă la moară zvonurilor despre o presupusă demență senilă.

Înainte de a se sui în avion, Biden a răspuns la câteva întrebări de la ziariști, majoritatea în legătură cu audierile lui Amy Coney Barrett pentru Curtea Supremă de Justiție.

Candidatul Democrat a fost întrebat dacă religia catolică a lui Barrett ar trebui să fie luată în considerare în cursul audierilor. Biden, care se declară și el catolic, a răspuns că credința nu trebuie discutată.

Apoi a evocat brusc campania de realegere Obama-Biden din 2012, când cei doi i-au avut ca adversari pe Republicanul Mitt Romney și pe candidatul său la vicepreședinție, Paul Ryan.

Doar că Biden nu și-a putut aminti numele lui Romney. Așa că, în loc să-l numească, după o ezitare, i-a spus „senatorul care era mormon, guvernatorul…”

Cum să uiți numele celui împotriva căruia ai candidat?

Dar nu a fost decât începutul. Lucrurile au mers din rău în mai rău pentru sărmanul Biden, în vârstă de 78 de ani.

La un moment dat, el a uitat pentru ce funcție candidează acum, declarând la unul dintre cele două mitinguri electorale la care a participat în Ohio: „Candidez ca un mândru Democrat pentru Senat”.

În general, oamenii care candidează la președinție nu prea obișnuiesc să uite asta.

A urmat alt episod: „Vizitați (site-ul) iWill.com/Ohio”, le-a spus el simpatizanților.” Doar că acest site pur și simplu nu există.

Imediat, a spus: „God protect thank you”. Probabil „Dumnezeu să vă aibă în pază. Vă mulțumesc”. Probabil.

Și a încheiat cu: „Încotro o iau?”, uitând pe unde a intrat pe scenă și privind dezorientat în stânga și în dreapta.

https://twitter.com/bonchieredstate/status/1315732262688886786?s=20

Joe Biden a devenit celebru pentru derapajele sale de memorie și de limbaj din ultimele luni, când boala pare să i se fi agravat.

De pomină a fost mitingul electoral de la începutul lunii martie, când candidatil Democrat pentru Casa Albă și-a confundat soția cu sora.



Ne puteți urmări și pe Google News