Ludovic Orban, invitat miercuri seara în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu, a vorbit despre prestația lui Klaus Iohannis de la sediul PNL, cât și despre situația economiei, respectiv inițiativele partidului de guvernare.
Ludovic Orban a tras semnalul de alarmă miercuri seara, la Digi 24. Premierul a declarat că veniturile fiscale sunt la pământ, iar România se află pe primul loc în Europa la capitolul evaziune al TVA-ului.
„Veniturile bugetare reprezintă din PIB cel mai mic procent. În România, în exercițiul bugetar, veniturile fiscale reprezintă cam 26%. Asta arată că, pe lângă faptul că nu s-a atins planul la colectare, există o evaziune. Avem cea mai mare evaziune la TVA din Uniunea Europeană", a declarat miercuri seară Ludovic Orban.
Probleme economice severe
Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului a făcut o declarație de presă miercuri după-amiază, în care a anunțat problemele legate de fondurile europene. Mai exact, penelistul acuză PSD că nu s-a implicat la maximum pentru atragerea de fonduri europene.
„Un alt act normativ adoptat în ședința de guvern este o Hotărâre de Guvern inițiată de Ministerul Fondurilor Europene, pentru a debloca situații care trenează de foarte mult timp și asupra cărora guvernul anterior a refuzat să se aplece cu seriozitate pentru găsirea unor soluții. Vorbim despre fondurile europene! Așa cum opinia publică cunoaște foarte bine, guvernul anterior nu a făcut demersurile necesare pentru accelerarea proceselor de fonduri europene”, a declarat Ionel Dancă într-o declarație de presă.