Ludovic Orban a precizat că din statisticile pe care PNL le deţine, după 2012, majoritatea banilor alocaţi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi din fondul de rezervă au mers către primării conduse de social-democraţi.

"Trebuie să vă spun că din datele pe care le avem la nivel naţional (…), actualul partid de guvernământ, care a fost la guvernare şi înainte, după 2012, la nivel naţional a direcţionat banii de investiţii din PNDL şi din fondulude rezervă al Guvernului (…) aproximativ 85% din resurse către primarii PSD sau către primarii care au trecut în PSD prin intermediul Ordonanţei 55. (…) Este o gravă încălcare a unor principii fundamentale în societate – egalitate în faţa legii. Nu este normal să discriminezi cetăţenii din localităţile conduse de primari care nu aparţin PSD şi să aloci banii publici numai către localităţile PSD. Banii de la bugetul de stat nu sunt banii lui Dragnea şi Shhaideh, nu i-au adus de acasă, ci sunt banii fiecărui cetăţean care a plătit taxe şi impozite şi aceşti bani trebuie să se reflecte în îmbunătăţirea vieţii în toate comunităţile locale din România", a declarat prim-vicepreşedintele PNL.

Acesta a adăugat că PNL somează Guvernul să aloce în acest an banii, în cadrul PNDL, după criterii obiective şi transparente.

"Data de 16 martie a fost data limită de punere a proiectelor autorităţilor locale în vederea obţinerii de finanţări pentru obiective de investiţii în comunităţile locale. Practic, selecţia proiectelor în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. (…) Somăm Guvernul Grindeanu să nu mai discrimineze cetăţenii români, să aloce aceste sume de bani pentru finanţarea obiectivelor de investiţii în plan local după criterii obiective, transparente şi să-i aloce în funcţie de ponderea politică pe care o deţine fiecare formaţiune politică. Nu este normal ca PNL, care are peste o treime din primarii României, care administrează practic peste 32% din populaţia României, în localităţi să nu beneficieze de finanţări din partea Guvernului, numai pentru simplul fapt că (primarii n.red.) aparţin PNL", a afirmat sursa citată.

Ludovic Orban a precizat că dacă aceste solicitări nu sunt respectate, modul de repartizare a sumelor ar putea fi contestat în intanţă.

"În cazul în care nu vor respecta solicitările noastre, consider că se impune atacarea în conteciosul administrativ a tuturor actelor normative emise de Ministerul Dezvoltării în stabilirea localităţilor care beneficiază de finanţări în cadrul PNDL. De asemenea, vom susţine toţi primarii noştri care au dreptul să beneficieze de astfel de finanţări, să atace Ministrul Dezvoltării, evident tot în contencios, pentru a obţine pe calea hotărârii instanţei finanţarea obiectivelor de investiţii care respectă criteriile şi principiile din lege", a conchis candidatul liberal, citat de Agerpres.