Ce misiune are Ludovic Orban la Bruxelles. Cine îl așteaptă pe premier

Ce misiune are Ludovic Orban la Bruxelles. Cine îl așteaptă pe premier

Premierul României, Ludovic Orban,  efectuează, de marţi până joi, o vizită de lucru la Bruxelles, având programate mai multe întâlniri cu oficiali europeni şi ai NATO.

Primul-ministru va avea în prima zi o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, fiind urmată de întâlniri cu o serie de oficiali ai Comisiei Europene: negociatorul-şef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, Michel Barnier, comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, comisarul european pentru buget şi resurse umane, Johannes Hann, şi vicepreşedintele executiv al CE, Frans Timmermans, informează Guvernul.

Miercuri, Ludovic Orban se va întâlni cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, cei doi urmând să susţină o conferinţă de presă comună.

Totodată, premierul va semna în cartea de onoare a Parlamentului European şi va participa la reuniunea grupului PPE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot miercuri, Ludovic Orban are întrevederi cu preşedintele grupului PPE, Manfred Weber, precum şi cu lideri ai altor grupuri parlamentare.

El va avea la sediul Comisiei Europene, întrevederi bilaterale cu Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis, vicepreşedinţi executivi ai CE, precum şi cu Adina Vălean, comisar european pentru transport. Programul include şi o întâlnire cu europarlamentarii români, care va avea loc la sediul Reprezentanţei Permanente a României la UE.

Joi, Orban se va întâlni cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi oficiali vor susţine la final declaraţii comune de presă.

De asemeni vor fi întrevederi cu preşedintele Partidului Popular European, Donald Tusk, şi cu secretarul general al Partidului Popular European, Antonio Lopez Isturiz, la sediul PPE.

Tot joi, premierul are programată o întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cei doi urmând să susţină împreună o conferinţă de presă. De asemenea, premierul va participa la un dejun informal cu Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO.

Din delegaţia care îl va însoţi pe premierul Ludovic Orban la Bruxelles fac parte ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, precum şi Cosmin Onisii, Cristina Buzaşu şi Andi Manciu, consilieri de stat ai prim-ministrului, informează Agerpres.