Lucrăturile FBI Cealaltă față a „Scandalului Trump”
- Adrian Pătrușcă
- 6 decembrie 2017, 00:00
Din tenebrele anchetei privind presupusa relație a lui Trump cu Moscova a apărut un nou personaj: un agent FBI cu rol-cheie în toate investigațiile majore din ultimii doi ani
Anul acesta în august, procurorul special Robert Mueller, care anchetează posibila existență a unei înțelegeri secrete a lui Trump cu Moscova în alegerile prezidențiale, l-a îndepărtat din echipa sa pe un agent din Centrala FBI.
Când Congresul a solicitat FBI identitatea acestuia și motivul demiterii, Biroul de Investigații a refuzat să răspundă.
La sfârșitul săptămânii trecute, însă, o scurgere de informații simultană către New York Times și Washington Post dezvăluia că numele agentului este Peter Strzok. Motivul îndepărtării sale: un schimb de SMS-uri violent anti-Trump și foarte favorabile lui Hillary Clinton cu Lisa Page, angajată ca avocat al FBI. Între cei doi a existat o relație, în timpul anchetei asupra Hillary Clinton. Strzok este căsătorit.
Peter Strzok a fost în centrul celor mai importante două anchete politice din ultimii ani: Hillary Clinton - scandalul email- urilor secrete și Trump - afacerea „Moscova”.
Tot Strzok este cel care a modificat descrierea infracțiunii lui Hillary Clinton din „neglijență gravă”, pedepsită penal, în „extremă imprudență”, care nu intră sub incidență penală.
La rândul său, CNN, care citează un alt înalt funcționar, afirmă că un grup de persoane se ocupau de revizuirea formulărilor din dosarul lui Clinton, pe măsură ce aceasta avansa.
Un membru al comisiei de anchetă din Senat a declarat: „Schimbarea formulei «neglijență gravă» cu «extremă imprudență», care poate părea la prima vedere banală, reflectă o decizie a FBI cu implicații juridice potențial importante, deoarece legea federală care reglementează proasta utilizare a materialelor clasificate prevede sancțiuni penale pentru «neglijență gravă»”.
Tot CNN a aflat că Strzok este cel care a semnat documentul pentru deschiderea oficială a unei anchetei privind posibilul amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016. Aceasta deși conducerea FBI știa cum manipulase Strzok ancheta pentru a o dezvinovăți pe Clinton.
Robert Mueller (dr.) și Peter Strzok ieșind de la o audiere în Congres FOTO: AGERPRES
Rolul amantei: bani, influențe și coincidențe
Toate aceste informații amenință să arunce în aer credibilitatea dosarului care îl vizează pe Mike Flynn. Pentru că întreaga anchetă a fostului consilier de securitate al lui Trump a fost supervizată de același Peter Strzok. Tot Strzok, împreună cu un alt agent FBI, a discutat cu Flynn la Casa Albă pe 24 ianuarie, într-o întâlnire „capcană”. Conținutul discuției a servit ca bază pentru acuzația de minciună adusă lui Flynn.
De precizat că Flynn nu a fost asistat la această discuție de un avocat, așa cum ar fi făcut probabil, dacă ar fi fost informat că este vorba de o anchetă oficială.
Un fost oficial din serviciile secrete a declarat pentru Fox News:
„După dezvăluirea recentă că Strzok a fost retras din ancheta procurorului special pentru că a scris mesaje anti-Trump, pare evident că exactitatea și veracitatea discuției cu Flynn în ansamblul său ar trebui examinate. Lucrul cel mai logic de făcut ar fi să-l chemăm înaintea Marelui Juriu pe celălalt agent special FBI prezent la discuția cu Flynn pentru a-și prezenta propria versiune.”
Flynn a pledat „vinovat” vineri pentru a fi mințit FBI în privința contactelor cu oficialii ruși. Procurorii au afirmat că, în decembrie 2016, Flynn i-a cerut ambasadorului rus în Statele Unite, Serghei Kislyak, să nu escaladeze situația, după ce administrația Obama, aflată în ultimele zile de mandat, a impus noi sancțiuni Rusiei ca represalii pentru o presupusă imixtiune cibernetică.
Flynn a plecat de la Casa Albă în februarie 2017, după ce a recunoscut că i-a furnizat vicepreședintelui Mike Pence informații incomplete privind contactele sale cu Rusia.
Fostul oficial citat de Fox a dezvăluit și „fidelitatea lui Strzok față de (directorul adjunct al FBI) Andrew McCabe era de nezdruncinat și de notorietate”.
Jill McCabe, soția lui Andrew, a primit din partea Partidului Democrat o donație de 467.500 de dolari în 2015, pentru campania sa electorală (a candidat pentru un loc în Senat și a pierdut). O sumă mult peste cea obișnuită. Potrivit dezvăluirilor făcute de șefa interimară a Consiliului Național Democrat, Donna Brazile, în acea perioadă Hillary Clinton deținea practic controlul total asupra Partidului Democrat, de la comunicare la finanțe.
David Nunes, președintele Comisiei pentru In formații din Camera Reprezentanților, a dezvăluit sâmbătă că amanta lui Strzok, Lisa Page, lucrează direct cu Andrew McCabe.