Lucrările de pe canalul Bâstroe îi irită pe politicienii români. Mesajul lui Ciolacu: „Nu e cazul să ridicăm un satelit”

Lucrările de pe canalul Bâstroe îi irită pe politicienii români. Mesajul lui Ciolacu: „Nu e cazul să ridicăm un satelit”Marcel Ciolacu, PSD Sursa foto: Razvan Valcaneantu / EEC

Marcel Ciolacu, șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, a vorbit despre scandalul momentului, legat de lucrările făcute de ucraineni pe canalul Bâstroe.

Al treilea om în Statul Român, Ciolacu este un politician informat, fie de ministerele conduse de miniștrii PSD, fie direct prin serviciile secrete.

Luni, la Parlament, Marcel Ciolacu a spus că lucrările efectuate de ucraineni, de adâncire a șenalului navigabil al canalului Bâstroe, afectează în mod categoric ecosistemul din Delta Dunării.

Președintele PSD a mai spus că Ucraina trebuie să respecte cât mai repede acordurile internaționale semnate, referitoare la circulația navelor prin Delta Dunării, și că din acest motiv trebuie să ”intre în legalitate cât mai repede”.

În prezent, în fața războiului purtat de Rusia în Ucraina, România ajută Ucraina pe toate palierere. Din acest motiv, a mai afirma președintele PSD, ceea ce se întâmplă pe canalul Bâstroe, nu poate fi pus în balanță, deoarece în acest caz este vorba despre distrugerea ecosistemului Deltei Dunării.

Ministerul de Externe de la București l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei, la București, pentru a-i cere explicații.

Nu e cazul să se ridice un satelit

Cazul de pe Bâstroe este suficient documentat de partea română. Doar azi, luni, două nave de mare capacitate, efectuau lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe, aflat exclusiv pe teritoriul ucrainean.

Cele două nave au fost monitorizate printr-un canal de internet, care poate fi accesat de orice persoană care este interesată de circulația navelor maritime.

Din acest motiv, Marcel Ciolacu a mai spus că nu se poate spune că Ucraina nu face lucrări pe Canalul Bâstroe, deoarece probele sunt clare.

„Dacă vreți să ridicăm un satelit să urmărim Ucraina, ce se întâmplă pe Bâstroe, cred că nu e cazul. Nici balone, nici drone, că este un stat prieten al nostru, Ucraina”, a mai precizat președintele Camerei Deputaților.

Partea ucraineană a informat că a efecuat doar lucrări de curățare a șenalului navigabil existent, și nicidecum de dragare pentru creșterea adâncimii.

De asemenea, Ciolacu a mai precizat că specialiștii români și ucraineni vor găsi soluții comune la această problemă, informează știripesurse.ro.