Lucian Bute: "Voi fi cel care eram înainte să devin campion mondial"

Pugilistul român Lucian Bute, fost campion mondial IBF la supermijlocie, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la Montreal că vrea să redevină pugilistul care era înainte de câştigarea centurii cu diamante.

"'Veţi vedea un Lucian Bute ca înainte de a deveni campion mondial. Înainte, nu aveam atâta presiune pe umeri. Când am devenit campion mondial, au existat mari responsbilităţi pe umerii mei şi am vrut printre altele să asigur un spectacol bun pentru a satisface pe toată lumea. Acum trebuie să boxez pentru mine, pentru cariera mea. Boxul este periculos. Nu alţii primesc loviturile, ci eu, aşa că trebuie să mă gândesc la mine. Aşa că mă voi întoarce la vechile mele obiceiuri, în special voi păstra braţele sus când voi boxa, va fi foarte diferit'', a declarat boxerul gălăţean, care şi-a pierdut titlul prin KO în faţa britanicului Carl Froch.

Pe 3 noiembrie, la Centre Bell din Montreal, Bute va lupta cu rusul Denis Gracev, meci la care s-au vândut deja 7.000 de bilete, însă în tribune se vor afla peste 10.000 de spectatori.

''Mi-a făcut bine să fac un sparring aici la Montreal, să încasez lovituri. Asta m-a făcut să mă gândesc la ultima luptă, dar în acelaşi timp sunt bucuros că am reuşit să trec peste acea fază, să revin la locul meu. Am senzaţia că mi-am regăsit locul, ca înainte'', a mai spus Bute, care va urca în ring pentru prima oară după ce a suferit primul eşec din carieră.