Posibilul adversar al pugilistului român va fi britanicul Brian Magee, locul 25 în clasamentul mondial.
Pugilistul român Lucian Bute (30 de ani) îşi va apăra pentru a şaptea oară titlul mondial IBF la categoria supermijlocie pe 19 martie anul viitor. Gala al cărei "main event" va fi meciul lui Bute va fi găzduită de "Bell Center" din oraşul canadian Montreal, fieful românului.
Interbox va anunţa săptămâna viitoare numele pugilistului cu care va boxa Bute. Şefii de la Interbox, club la care e legitimat Bute, au ajuns, se pare, la un acord cu reprezentanţii britanicului Brian Magee.
În vârstă de 35 de ani, Magee e campion european la "supermijlocie", iar în clasamentul mondial ocupă locul 25. Pugilistul a disputat 38 de meciuri la profesionişti şi a contabilizat 34 de victorii (24 prin KO), 3 înfrângeri (1 prin KO) şi un meci nedecis.
Negocieri pentru un meci Diaconu - Henry
Pugilistul Adrian Diaconu, fost campion mondial WBC la categoria semigrea, l-ar putea reîntâlni pe americanul Chris Henry. Diaconu şi Henry s-au bătut pe 19 aprilie 2008, la Bucureşti, pentru titlul interimar WBC. Ploieşteanul a învins atunci printr-o decizie la puncte. Adrian Diaconu, locul 25 în lume, şi Chris Henry, locul cinci, şi-ar putea încrucişa mănuşile anul viitor, pe 19 martie, în aceeaşi gală cu Lucian Bute.
Zvonul despre tratativele care se duc pentru organizarea unui meci Diaconu - Henry a fost confirmat de Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box. "Jose Sulaiman, preşedintele World Boxing Council (WBC), ne-a informat că au început negocierile pentru o confruntare Diaconu - Henry", ne-a declarat Obreja.
Confruntarea dintre Diaconu (32 de ani) şi Henry (29 de ani) ar trebui să fie una eliminatorie în cursa pentru titlul de challenger la titlul WBC al semigreilor, deţinut în prezent de haitianul Jean Pascal. În cazul în care cele două părţi nu se vor înţelege, WBC va organiza o selecţie de oferte pe 21 ianuarie 2011, la Mexico City.
6 apărări de titlu la categoria supermijocie are boxerul Lucian Bute până în prezent