Artista a apărut, în sfârșit, după 40 de ani, din nou, în fața publicului iubitor de artă din România. Vernisajul expoziției sale a fost o regăsire, un succes
Lucia a plecat din Focșani și a cutreierat mări și oceane până când, într-o zi, s-a oprit pe insula Saint Martin, din Caraibe. Frumusețea locului, exotismul, lumina, liniștea au făcut-o pe Lucia Trifan să simtă că acolo s-a născut din nou. A rămas pe insulă, a început să picteze, a devenit celebră, și, iată, după atâtea decenii, pe 17 octombrie, Lucia Trifan a uimit publicul din România cu lucrările sale.
Cele 40 de lucrări expuse la Galeria Romană, singurele care i-au mai rămas după ce uraganul Irma i-a distrus atelierul, sunt de o prospețime și o frumusețe ireale. Poate că așa arată paradisul Luciei, acela din Caraibe, poate, doar, și-a închipuit alt paradis, răsturnând lumea, cerul devenind mare și marea cer. Nu e ușor să descrii un tablou al Luciei: „Cosmic Landscape” poate fi un peisaj din ceruri sau poate reprezenta frământările artistului, așa cum „Fiori di mare” poate fi un peisaj subacvaitc – Lucia adoră să facă scufundări pentru a se inspira din lumea de sub ape – sau poate fi reprezentarea bucuriei și a speranței. Orice titlu ar avea, lucrările reprezintă fațete ale artistului, în ele se regăsesc, așa cum spunea Monica Andronic înseara vernisajului, „sufletul, inima, o părticică din ea, din Lucia” și fiecare lucrare emoționează. „Se vede câtă pasiune ați pus înele, am văzut exotismul Caraibelor, viața marină, grădini, peisaje cosmice, v-am văzut expresiile, sentimentele expuse pe pânze”, a adăugat Monica Andronic. Galeristul Emil Ene, cel care a descoperit povestea Luciei, și-a arătat, la rândul său, uimirea față de această artă altfel și a amintit cu tristețe de lovitura dată de uraganul Irma: Lucia a pierdut tot ce a lucrat într-o viață.
„Eu am lucrat liber”
Pentru Lucia, seara vernisajului a fost deosebit de plină de emoții, dar și de bucuria de a expune în țara sa. „Sunt foarte emoționată! Se spune că cineva care muncește din plăcere și cu bucurie nu simte că muncește, nu simte greutatea, obligația de a munci. Asta a fost viața mea. Eu am lucrat liber, fără restricții, mi-a plăcut enorm”. Lucia a fost comparată cu Pollok… „nebunul”, iar ea recunoaște că a ajuns să lucreze, oarecum, în maniera acestuia. Cât despre lucrările distruse de uragan: „Când a luat acoperişul, aşa a rămas. Unele au căzut, unele s-au rupt. Noi în fiecare an avem tensiunea asta, în sezonul urganelor.” Încearcă să rămână puternică și, în același timp, recunoaște că nu știe cum va reacționa când va ajunge în paradisul distrus, dacă va plânge, dacă va trăi sau va muri…