Lucescu jr., disputat de FRF şi de Timişoara

Federalii se luptă cu Marian Iancu pentru antrenorul braşovenilor.

Federaţia Română de Fotbal a angajat deja primele negocieri pentru aducerea unui nou selec ţioner, care urmează să fie validat în şedinţa de săptămâna viitoare a Comitetului Executiv. Forul federal, în frunte cu preşedintele Mircea Sandu, l-a mandatat pe directorul general Ionuţ Lupescu să-i găsească înlocuitor lui Victor Piţurcă. După refuzul lui Mircea Lucescu, în vizorul federaţiei au rămas, în acest moment, numai doi tehnicieni: Răzvan Lucescu (40 de ani) şi Gică Hagi (44 de ani). Alţi doi, Ioan Andone şi Dan Petrescu, se află pe „lista de aşteptare”, în eventualitatea unor refuzuri venite din partea primilor doi. 400.000 de euro pe sezon, obiectiv - calificarea la Euro Primele contacte au fost deja stabilite. Federalii au luat legătura cu Răzvan Lucescu, căruia i-au pus pe masă o propunere tentantă (contract până în vara anului 2012, cu un salariu anual de 400.000 de euro, iar obiectiv - calificarea la Campionatul European programat în Polonia şi Ucraina), însă fiul lui „Il Luce” joacă tare. Antrenorul este decis să plece de la FC Braşov la finalul sezonului, deranjat de numeroasele neînţelegeri pe care le are cu patronul Ioan Niculaie, şi deţine o ofertă tentantă de la FC Timişoara, formaţie care-l curtează de trei ani. Marian Iancu îi oferă un salariu ameţitor, peste 500.000 de euro pe sezon. De ce e preferat „Regele”

Tabăra lui Mircea Sandu susţine aducerea lui Gică Hagi la cârma echipei naţionale. Pentru conducerea federală, Hagi ar fi „tamponul” perfect între echipa lui Ionuţ Lupescu, care reprezintă „guvernul” fotbalului românesc, şi „opoziţia” condusă de Gică Popescu, cumnatul „Regelui”. Un alt avantaj al „Regelui” este sprijinul acordat de Nicu Gheară, un sfătuitor de taină al lui Mircea Sandu. Hagi susţine însă cu tărie că n-a fost contactat de FRF şi nu crede că Lupescu se va gândi vreodată la el.

„Neamţul” l-ar vrea pe Ando Ionuţ Lupescu l-ar pune la naţională pe fostul său coechipier, Ioan Andone, care îşi termină la vară contractul în lumea arabă. „Fălcosul” nu este însă pe placul lui Mircea Sandu, care consideră că antrenorul a cucerit cele două titluri pe care le are în palmares (cu Dinamo şi cu CFR Cluj) graţie jocurilor de culise ale lui Cristi Borcea, respectiv Iuliu Mureşan.

În ceea ce-l priveşte pe Dan Petrescu, acesta are şanse minime de a ocupa funcţia de selecţioner în viitorul apropiat. „Lupescu nu-l înghite pe Petrescu, mai ales că este bun prieten cu Gică Popescu”, ne-a dezvăluit un personaj important din cadrul FRF. Interesant e că, dintre prietenii Hagi şi Petrescu, Gică Popescu a ales să-l sprijine făţiş pe primul. „E timpul lui Hagi”, a anunţat „Baciul”.

„Viitorul selecţioner se va afla în şedinţa viitoare a Comitetului Executiv. Noul antrenor va fi un tânăr.” Mircea Sandu, preşedintele FRF

GICĂ HAGI

Doar Cupa Turciei Echipele pe care le-a antrenat: naţionala României (2001), Bursaspor (2003), Galatasaray (2004-2005), Poli Timişoara (2006) şi Steaua (2007). PRO Cupa Turciei (2005), calificare în grupele Ligii Campionilor (2007); vrea revanşa după eşecul din 2001, când a ratat barajul cu Slovenia. CONTRA nu este un bun psiholog; tip conflictual, este uşor influenţabil; nu rezistă la stres, n-are performanţe.

RĂZVAN LUCESCU „Sferturi” de UEFA Echipele pe care le-a antrenat: Rapid (2003-2006) şi FC Braşov (2003-2004 şi 2008-în prezent). PRO Cupa României (2005-2006 şi 2006-2007) şi sferturile de finală ale Cupei UEFA (2005-2006); e tânăr şi dornic de a face carieră în antrenorat; ştie să coaguleze grupul şi să creeze o atmosferă propice performanţei; îl are în spate pe tatăl său, care îl poate ajuta cu sfaturi. CONTRA deşi a ajuns până în „sferturile” Cupei UEFA, nu are experienţă internaţională; n-are o autoritate a performanţelor.