Fiul cel mic al actorului Florin Călinescu a fost înmormântat ieri, în cripta familiei. Luca Călinescu a lăsat un simbolic mesaj de adio fratelui său.
Rudele, prietenii şi apropiaţii l-au condus ieri pe ultimul drum pe Luca Călinescu, mezinul actorului Florin Călinescu. Ceremonia a avut loc la Cimitirul Cernica, unde fiul actorului a fost înhumat în cripta familiei. Pentru ca totul să se desfăşoare în intimitate, cimitirul a fost închis cu câteva ore înainte de sosirea cortegiului. Epuizat şi devastat de tragedie, Florin Călinescu nu s-a despărţit până în ultimul moment de sicriul fiului său. Printre personalităţile prezente s-au aflat Loredana Groza, Vali Rupiţă şi Florin Busuioc. Duminică seară, înainte de a-şi pune capăt zilelor, Luca i-a trimis fratele său mai mare un mesaj de adio. El a postat pe pagina de Facebook a lui Petru piesa Elbow - "One Day Like This", cântecul pe care acesta l-a interpretat la absolvire. Petru, care acum a înţeles mesajul, a dat un răspuns. "Acum îţi trimit acelaşi cântec, ca să-ţi spun că nu eşti neînsemnat şi neajutorat. 99% dintre oamenii de pe această planetă nu valorează nici măcar 1% din ceea ce eşti tu. Eşti cel mai curajos, cel mai organizat, capabil, cel mai frumos, cel mai iubitor şi cel mai iubit om pe care l-am întâlnit în toată viaţa. Te iubesc, fratele meu mai mic, din toată inima, şi întotdeauna am ştiut, ştiu şi voi şti mereu că şi tu simţi la fel ca mine. Dumnezeu să te binecuvânteze!". Într-un comunicat sosit pe adresa redacţiei, Florin Călinescu a solicitat ca fotografiile sau înregistrările audio/video de la înmormântarea fiului său să nu fie difuzate în presă. Conducerea "Evenimentului zilei" îi respectă dorinţa şi nu va publica poze de la înmormântare. Citiţi şi:
- Fiul actorului Florin Călinescu a fost condus astăzi pe ultimul drum. Cimitirul a fost închis cu câteva ore înainte de sosirea cortegiului
- Florin Călinescu, împietrit de durere
- Primele rezultate ale autopsiei: Luca Călinescu nu a consumat droguri sau alcool