Cineastul francez a inaugurat aseara, în periferia nordică a Parisului, lucrările de construcţie a proiectului Cité du Cinéma, un studio cinematografic în stil hollywoodian, care va costa 140 de milioane de euro şi va fi inaugurat în 2012, relatează AFP.
"Când am turnat «Al cincilea element» cu suma de 90 de milioane de euro, nu am putut să fac acest film în Franţa, pentru că nu existau studiouri adecvate pentru un astfel de proiect. A trebuit să mă duc la Londra şi am fost foarte trist că am fost obligat să renunţ la tehnicienii mei francezi, care m-au susţinut încă de la începutul carierei", a explicat Luc Besson, regizorul filmelor "Marele Albastru" (1988), "Nikita" (1990) şi producător al francizei "Taxi".
"Avem a treia cinematografie din lume şi prima din Europa, ne lipsea un astfel de studio, care să ne permită să fim la înălţimea ambiţiilor noastre", a declarat la rândul ei, Christine Albanel, ministrul francez al Culturii.
Studioul va fi amplasat pe locul unei foste centrale termice şi va fi finanţat de CEC-ul francez, care va contribui cu suma de 130 de milioane de euro, şi de compania imobiliară Vinci.
Cité du Cinéma va dispune de o suprafaţă de 23.000 de metri pătraţi destinată birourilor, din care 19.000 de metri pătraţi vor fi alocaţi birourilor companiei Europacorp, societatea lui Luc Besson, 11.000 de metri pătraţi vor fi transformaţi în nouă platouri de filmare, iar 8.000 de metri pătraţi vor reveni Şcolii naţionale superioare de cinematografie Louis Lumière.